EXCLUSIV FOTO | O mare campioană, oferită ca „trofeu” interlopilor: „Dacă primesc vreo propunere, trebuie să tac”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 20 noiembrie 2020, ora 10:16,
ioana gheorghe
ioana gheorghe

Ioana Gheorghe, vicecampioană europeană la sanie, continuă dezvăluirile despre ororile la care sunt supuse membrele Lotului Olimpic al României la Bob și Sanie de către antrenorul Paul Neagu.

Ioana vorbește despre agresiune sexuală, violență și legături ilicite între coordonatorul echipei de sanie a României și elevele sale.

Medaliate europene, exploatate sexual

Într-o serie de declarații incendiare pentru Realitatea Sportivă, Ioana Gheorghe spune că Paul Neagu le obligă pe fete să se îmbrace provocator și să accepte avansurile cunoscuților pe care acesta îi aduce la pensiunea sa de pe litoral.

„Eu 11 luni din an sunt la Constanța, la pensiunea pe care Paul Neagu o are, și sunt obligată să mă îmbrac provocator în timp ce el are întâlnire cu fel și fel de oameni din lumea interlopă, iar în cazul în care primesc vreun avans sau vreo propunere eu trebuie să tac din gură.

O singură dată mi-am permis să îl întreb pe unul dintre indivizi ceva, iar când am ajuns acasă am avut parte de abuzuri verbale, a început să urle, să mă jignească. Acest lucru li se întâmplă și colegelor mele”, a povestit Ioana.

Paul Neagu nu se dă în lături nici de la violență, atunci când vine vorba de fetele pe care le antrenează.

„În vară, eu împreună cu părinții și logodnicul meu am fost martori în momentul în care Paul Neagu s-a dus la o colegă de-a mea să o bată, i-a spus că îi rupe gura, iar în momentul în care am chemat Poliția la incidentul din Letonia, aceeași colegă a declarat că Paul Neagu nu ar face niciodată așa ceva și asta deoarece dacă eu plec de acolo, ea este prima titulară și asta urmărește”, mai spune sportiva.

Antrenorul are de 9 ani o relație cu una dintre sportivele sale

Potrivit Ioanei, antrenorul are o relație extraconjugală cu una dintre membrele lotului, iar aceasta este ținută în echipă deși din punct de vedere fizic este incapabilă să facă față presiunii competiționale.

Întâmplări au mai fost.. Una dintre colegele mele este chiar amanta lui, iar soția lui Paul Neagu este în Germania. Țin să menționez că piloata Andreea Grecu, care este amanta lui Paul Neagu de 9 ani, este într-o stare foarte gravă de depresie, ea nu ar trebui să facă sport, nu este capabilă, deoarece trebuie să ia pastile zilnic, și asta tot din cauza antrenorului.

Am mesaje în care scria că vrea să se sinucidă, că nu mai poate, că cedează fizic și psihic, că nu mai poate să-l vadă pe Paul Neagu în fața ochilor și tot felul de mesaje de acest fel.

După ce i-a devastat casa lui Paul Neagu din crize de gelozie, a aruncat mesele, a spart dulapuri, a fost trimisă la psihiatrie și în continuare trebuie sa ia acel tratament, altfel nu se poate discuta absolut nimic cu ea. A ajuns așa din cauza antrenorului pe care o folosește ca pe o sclavă!,„, dezvăluie Ioana, care ne-a oferit și dovezi în acest sens.

Relația pe care antrenorul o are cu eleva sa este una profund dăunătoare pentru sportivă. Ioana Gheorghe spune că aceasta chiar a încercat să se sinucidă.

„În urmă cu doi ani, Andreea Grecu a vrut să se sinucidă, dar norocul a fost că a intrat o colegă în cameră când mai avea foarte puțin să recurgă la acest gest, tot din cauza problemelor cauzate de acest antrenor”

Paul Neagu a fost convocat și la nemți să antreneze pe un salariu mult mai mare, dar preferă să stea în România strict pentru sportiva Andreea Grecu, cu care este împreună de 9 ani.

Citește și Alex Couto Lago a făcut anunțul. Ce se întâmplă cu antrenorul Cosmin Contra

Andreea Grecu (stânga) și Ioana Gheorghe (dreapta)

În urmă cu câteva luni a fost postat un videoclip pe Youtube, de circa 25 de minute, despre o fostă colegă din bob care a fost nevoită să se lase, deoarece era supusă să se întâlnească cu diferiți bărbați. Să întrețină relații sexuale cu aceștia, altfel nu are ce căuta în bob. Din păcate acest clip a fost șters, dar o să încerc să iau legătura și cu ea despre acest subiect!

Am primit amenințări din partea Andreei Grecu pe whatsapp în care îmi spunea că eu sunt suspendată 2 ani din activitatea sportivă, în timp ce logodnicul meu vorbea cu secretara generală Sorina Țicu și îi spunea că este imposibil așa ceva, că federația nu a zis că m-a suspendat. În concluzie, Andreea Grecu și Paul Neagu fac regulile în bob.

Am și conversația cu Andreea Grecu în care mi-a scris asta! Singura mea scăpare este sa recunosc ca nu ma simt bine si ca am nevoie de un doctor psihiatru„, a mărturisit Ioana Gheorghe în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă.

În contextul acestui scandal, Ioana Gheorghe a trimis o scrisoare

„În atenția Comitetului Olimpic Român și Federației Române de Bob și Sanie.

Subsemnata Ioana Teodora Gheorghe, actualmente sportivă în lotul Olimpic Român de Bob și Sanie, doresc să fac următoarele afirmații.

În ziua de 15.11.2020, am dorit să mă odihnesc după un drum lung de 20 de ore, deoarece de luni, începeam pregătirea pentru Cupa Mondială.

Nu am fost lăsată să mă odihnesc și am solicitat o rezolvare o problemei. Antrenorul Paul Neagu, a sugerat să-mi rezolv singură aceste probleme.

Am rugat-o pe colegă de camera să încerce să nu mai trântească ușile intenționat când mă odihnesc în programul de liniște.

Din cauza că s-a spus să plec acasă dacă nu mă pot odihni, am întrebat dacă există posibilitatea să stau în altă camera, împreună cu Andreea Grecu, deoarece amândouă doream să ne odihnim.

Andreea Grecu a găsit o rezolvare a problemei, a dormit împreună cu antrenorul Paul Neagu în camera lui, dar eu nu am găsit o rezolvare.

L-am întrebat pe antrenor dacă pot să mă mut în altă camera iar răspunsul lui a fost: „Unde să te muți băi fatoooo, Kathi așa e, eu nu doresc să vă schimb pe niciuna.”

Citește și EXCLUSIV | Rădoi, selecționerul ideal? ”Vom avea o națională puternică dacă rămâne!”

Logodnicul meu a luat legătură cu Paul Neagu pentru a găși o rezolvare, ei având o relație bună̆ și discutau des despre sportul practicat de către mine.

Paul Neagu mi-a spus să-mi fac bagajele și să plec, deoarece nu are nevoie de 3 mediocre în echipa, deoarece două împingatoare (Teodora Vlad și Katharina Wick) îi sunt suficiente suficient. Argumentul lui pentru plecare mea, a fost că eu nu mai progresez deloc.

Moment în care am explicat faptul că în antrenamentul unui sportiv, pauză/refacerea/odihnă sunt esențiale.

După discuția dintre logodnicul meu și Paul Neagu, logodnicul meu mi-a adus la cunoșțință conversația dintre el și Paul, motiv pentru care am dorit să-i transmit despre discuția de mai sus printr-un mesaj pe whatsapp, totul sub formă „de rigoare”, accentuând vorbele lui.

În 15 minute a intrat în camera mea fără să bată̆ la ușă și să întrebe dacă poate intra, deoarece suntem de sex opus, personal eram în pat, în lenjerie intimă̆, după ce am terminat dușul, el a venit direct la patul meu, mi-a smuls telefonul din mână și a replicat:  „să văd cum mă mai înregistrezi tu acum pe mine?”.

După o discuție aprinsă între mine și antrenor, în care am fost denigrată, în camera s-a vorbit cu mine ca și cu un om de joasă̆ speță, m-am ridicat pe fund și am solicitat bunul înapoi, în acel moment a ridicat pumnul spre mine, moment în care l-am prins de mâna pentru a evita o eventuală̆ agresiune fizică̆ și am strigat după ajutor.

Doresc să menționez faptul că eram singură în living, apartamentul fiind de 2 camere, echipa era prezența în clădirea învecinată pentru a celebra ziua de naștere a Katharinei Wick, iar antrenorul a „profitat” de faptul că eram singură în camera și putea face/spune absolut orice dorește, fără martori.

Citește și – EXCLUSIV | Un nou scandal zguduie sportul românesc! Hărțuire sexuală, violență și alte acuzații grave aduse de o vicecampioană europeană

Am strigat după ajutor: „Teoooo”, moment în care mi-a râs în față, deoarece credea că nu este nimeni în apartament.

Ușa din camera învecinată era închisă̆, dar spre surprinderea lui, Teodora era în cameră, a auzit discuția.

În momentul în care Paul Neagu a observat că este Teodora prezență în cameră, deoarece eu m-am dus la ea, în continuare nu credea că este acolo și a întrebat unde este Teodora și râdea.

În repetate rânduri mi-am cerut bunul înapoi(telefonul) de față cu ea, moment în care l-am primit înapoi și l-am sunat pe logodnicul meu.

Când a realizat că vorbesc la telefon cu cineva, iar Teodora este prezență, s-a schimbat starea lui și adresarea instantaneu, și la rugămintea mea de a părăsi camera, a spus: „bine Ioana, acum ies.”

Citește și Adevărul despre confictul dintre Simona Halep și Ruxandra Dragomir. Firicel Tomai a spus tot

Într-o stare foarte gravă, speriată, bulversată, simțindu-mă singură̆ și lipsită de ajutor, deoarece nu puteam nici să încui ușa de la cameră pentru că nu aveam cheie, am sunat la Poliție că să evit o eventuală reîntoarcere a antrenorului, într-un moment în care chiar aș putea să fiu singură.

Mă gândesc oare ce s-ar fi întâmplat dacă Teodora nu era în cameră, după spusele Andreei Grecu în mesajele de astăzi: ” faptul că tu te-ai speriat că era să te lovească̆ și că ar putea să te violeze sunt niște afirmații care pot fi doar în capul tău, rezultând apoi faptul că ai sunat Poliția.” M-au făcut să-mi pun un mare semn de întrebare, referitor la ce putea sau voia să-mi facă.

Poliția a venit repede, m-au preluat de la locație împreună cu toate bagajele mele și m-au transportat la un hotel unde pot fi în siguranță.

Federația, echipa, staff-ul nu s-au interesat de situația mea, eram singură, trecută̆ printr-o traumă, posibil să rămân cu sechele după această întâmplare, am primit mesaje de amenințare din partea Andreei Grecu.

În momentul de față sunt prezentă la Sigulda, Letonia în camera de hotel. Doresc să mai fac anumite afirmații: agresivitatea antrenorului este prezență permanent, fizic și verbal la adresa echipei.

Familia mea a fost prezență la Constanța, la Pensiunea Sport Forum deț̦inută de Paul Neagu, în momentul în care el a avut o altercație cu Katharina Wick, s-a repezit asupra ei violent, ameninț̦ând că îi rupe gură și o bate.

Citește și – Cristina Neagu, revoltată: “Ce echipă cu pretenţii nu îşi respectă jucătoarele?”

Tot în acea perioada, am ajuns într-o seară la Pensiune împreună cu logodnicul meu, iar întrebarea lui de bun-venit a fost dacă am chiloți pe mine, ridică rochia să văd.

În repetate rânduri vorbește cu mine cu conotații sexuale, îmi sugerează̆ cum să mă îmbrac când ne duce la întâlnirile lui cu bărbații din Constanța unde ne prezintă ca fiind: „fetele lui”, iar acei bărbați m-au întrebat inclusiv dacă „îmi place să umblu”.

De când practic acest sport și trăiesc împreună cu Paul Neagu, timp de 11 luni din 12, trăiesc într-o stare continuă̆ de frică, teamă, anxietate.

Totul se rezumă la vorbe negative, adresări nepotrivite, conotații sexuale, sunt filmată̆ de fiecare dată când mă antrenez din spate, nu știu unde ajung toate acele filmări la care nu mi-am dat acceptul și nici nu le primesc când le cer.

Paul Neagu alături de Ioana Gheorghe (stânga) și Andreea Grecu (dreapta). Foto: tmsport.ro

„A intrat peste mine în vestiarul de femei”

Anul trecut la Oberhof eram prezență în sala de forță și făceam stretching-ul din antrenament.

În acel moment a venit Paul Neagu și mi-a zis să mă mut de acolo pentru că nu au loc fetele de mine, după ceea m-am întins pe saltea să-mi continui stretching-ul și Paul mi-a spus că am ocupat toată salteaua și nu au fetele loc de mine.

În acel moment m-am dus în vestiar ca să nu le mai încurc pe fete cu antrenamentul și mi-am luat telefonul. Când am pus mâna pe telefon, a intrat peste mine în vestiarul de femei și mi-a smuls telefonul din mână și a ridicat mâna la mine că să mă lovească.

În acel moment am strigat-o pe Teodora, ea fiind în sală. În acel moment Paul a început să râdă și mi-a spus că nu am martori, deoarece mereu caută momentul în care să mă prindă singură.

Citește și – Prunea dă de pământ cu naționala: ”Cel mai slab meci din ultimii 30 de ani!”

La întâlnirile la care eram obligă să merg în timpul meu liber, împreună cu bărbați din lumea interlopă̆ din Constanța, sâmbăta și duminica, dacă refuzam să merg, aveam parte de vorbe urâte, nervi și țipete.

La acele întâlniri, mi se sugera să tac din gură, în caz că primesc afirmații sau propuneri, nu am dreptul să spun nimic.

„Trebuie să mă îmbrac provocator”

Trebuie să mă îmbrac provocator, și să ascult tot ceea ce mi se spune, să zâmbesc oricărui bărbat și să fac tot ceea ce mi se cere.

În mai mi-am permis să-i răspund unui bărbat care mi-a făcut referiri perverse, iar reacția lui Paul Neagu a fost că din vină mea nu mai suntem invitați la masă, totul pe un ton agresiv.

Anul trecut la Altenberg, Paul Neagu a vorbit cu fizioterapeutul Chinei, care este neamț, dacă dorește orice fată de la el din echipă să-i spună̆ că se rezolva.

O altă întâmplare petrecută̆ la Constanța a fost când prietenul lui Paul Neagu, Ianis, din Portul Tomis, l-a întrebat pe Paul Neagu dacă are vreo fetiță pentru el, iar răspunsul lui a fost că ți le aduc diseară la masă̆ să le vezi.

După toată̆ această perioadă, și toate aceste momente la care am fost supusă̆, trec printr-o traumă foarte mare, simțeam că sunt mereu singură, neajutorată, nu pot dormi, deoarece am chipul lui în gând, în care mă lovește.

Citește și – EXCLUSIV | Rădoi, selecționerul ideal? ”Vom avea o națională puternică dacă rămâne!”

Într-un an de zile am trecut prin atâtea momente de stres, agresivitate fizică și verbală, întâlniri cu oameni din lumea interlopă, țipete, urlete, adresări și vorbe sexuale și perverse, mă simt epuizată̆, singură la un hotel din Sigulda, fără opțiunea și posibilitatea de a pleca, primesc mesaje de ameninț̦are, stau cu frică și teamă̆ în cameră.
„Voi apela la instanța de judecată”
Pentru aceste fapte, și pentru toate momentele la care a trebuit să iau parte, chiar și dacă nu eram la antrenament la competiție, consider că pentru o femeie de 23 de ani, sunt fapte foarte grave, voi apela la instanța de judecată, iar dumneavoastră̆ va solicit concedierea și audierea antrenorului Paul Neagu, deoarece sportul de performanță și lotul olimpic nu se alcătuiesc din „peșți” și prostituate, persoane din lumea interlopă̆, cercuri de oameni perverși, abuzuri fizice și verbale!
17.11.2020, Sigulda, Letonia

Cu deosebită considerație, Ioana Gheorghe.”

Citește și – Tătărușanu, ”înțepat” de un portar de legendă: ”Nu sunt de acord cu decizia lui!”

letoniaviolentesiguldapaul neaguIoana Gheorgheandreea grecuscandalbobinterlopicosr