S-a lansat un nou episod din ”Războiul Stelelor”: ”Nu mai asociați numele nostru cu FCSB. Vă vom acționa în judecată”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 16 aprilie 2021, ora 14:47,
stragem-100-000-de-voturi-fcsb-steaua-sau-csa-steaua
stragem-100-000-de-voturi-fcsb-steaua-sau-csa-steaua

Războiul care se dă în instanță între CSA Steaua și FCSB are parte de un nou episod, încă un semn că va trece mult timp până se va ajunge la un deznodământ al disputei.

În conflictul de natură juridică care se dă între clubul Armatei și formația lui Gigi Becali, CSA a câștigat procesul pentru palmares cu FCSB și a recuperat marca Steaua de la Gigi Becali. Palmaresul din perioada 1947 – 2003 aparține CSA, dar decizia nu este definitivă și a fost atacată la Curtea de Apel.

În cursul zilei de astăzi, Steaua a trimis notificare către o cunoscută companie de pariuri sportive să nu mai asocieze în repetate rânduri imaginea ”Stelei București” cu cea a echipei din Liga 1, respectiv FCSB. În caz contrar, clubul Armatei va da în judecată respectiva companie.

”Ca urmare a folosirii de către compania de pariuri sportive Superbet a mărcii „Steaua București” în asociere cu echipa de fotbal FCSB, vă informăm că, în conformitate cu responsabilitățile legale, Clubul Sportiv al Armatei „Steaua București” a notificat firma printr-o scrisoare pe care o prezentăm în continuare:
„În contextul deselor apariții în spațiul virtual al companiei de pariuri sportive Superbet vă aducem la cunoștință următoarele:
Steaua București nu a înstrăinat niciodată marca, palmaresul, tradiția, istoria sau culorile către S.C. FCSB S.A. (FCSB), către orice altă entitate comercială sau sportivă.


Este pentru a treia oară când alegeți să asociați imaginea Steaua București cu FCSB în materialele dumneavoastră de comunicare și promovare ale evenimentelor sportive, inducând astfel în eroare opinia publică. Considerăm că aceste asocieri sunt făcute intenționat.
Prin prezenta vă atenționăm să nu mai asociați numele clubului sportiv Steaua București cu cel al echipei din Liga I FCSB. În caz contrar, ne simțim nevoiți să vă acționăm în instanță.
În final, vrem să vă asigurăm și de această dată, de deschiderea noastră pentru o buna colaborare și prezentare reală și obiectivă a faptelor și evenimentelor ce țin de clubul nostru”, a fost comunicatul transmis de Biroul de Relații Publice al clubului CSA „Steaua București”.

CITEȘTE ȘI –>> Florin Talpan iese din nou la atac! Mesaj pentru fanii FCSB-ului: “Nu îmi este frică nici dacă veniți cu turma la instanță”

razboifcsbinstantarealitateacsa steaua