„Războiul stelelor” continuă! „Cum vrea Oprița să promoveze? Să o trimită FRF pe FCSB 2 în seriile din Moldova?”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 11 martie 2021, ora 18:21,
DANIEL OPRIȚA
DANIEL OPRIȚA

„Războiul” declarațiilor înainte duelului de foc de sâmbătă dintre CSA Steaua și FCSB II continuă!

Formația lui Daniel Oprița se află în fața primului test important din acest an, iar echipa de pe locul secund din serie, FCSB 2, le va ieși în cale steliștilor în lupta pentru promovare. Deși războiul declarațiilor a început cu mai multe săptămâni în urmă, sâmbătă este ziua cea mare, iar partida din eșalonul al treilea va ține capul de afiș al fotbalului românesc în acest weekend.

Actualul antrenor principal al celor de la CSA, Daniel Oprița, a vorbit despre duelul de foc contra celor de la FCSB 2, formație care își dorește foarte mult să oprească drumul „militarilor” spre promovarea în liga secundă. Oprița consideră că Federația Română de Fotbal putea evita acest gen de meci și este de părere că seriile puteau fi împărțite altfel.  (VEZI AICI)

Sursa Foto: Profimedia Images Credit: ALEX NICODIM/IMAGO//SERRESRAPHAEL__ALX3

Gigi Becali, patronul liderul din Liga 1 a reacționat după ce antrenorul Daniel Oprița a declarat că FRF ar trebui să găsească o soluție ca cele două formații să nu fie în aceeași serie.

„Iar se plânge Oprița? Păi, băi, nenea Oprița unde voiai tu să o trimită FRF-ul pe FCSB 2? În seriile de prin Moldova? Voi câte mai vreți? Vreți stadionul Ghencea doar pentru voi, vreți să promovați fără să fi dat peste noi, ce mai vreți voi?

Nu vreți și jucători de la noi? Salarii de barosani pe banii statului aveți, iar alții se chinuie de prin Liga 4 pe banii lor. Vezi că Mititelu a luat-o singur de jos și nu l-a ajutat nicio Primărie sau alte persoane de pe la Stat.

Citește și VIDEO | Și-au făcut încălzirea pentru „derby”! Victorie pentru Steaua în ultimul amical dinaintea reluării sezonului

A ajuns și la pușcărie și tot ține echipa pe banii lui. Le-a dat jucătorilor, antrenorilor și angajaților salarii din banii lui. Iar voi tot vă văitați. Jucați, tată, pe teren, iar dacă sunteți buni, promovați.

Dacă nu, atunci băgați încă o fisă de la anul. FRF-ul tot v-a păsuit, ce voiați să vă mai facă acum? Multe din Ghencea de acolo de la voi sunt făcute pe banii mei, că dacă nu eram eu se alegea praful pe acolo de mult. Dar lucrurile astea un alt nene pe nume Talpan nu le mai spune” a declarat Gigi Becali pentru ProSport.

CSA Steaua ocupă în acest moment pe prima poziție în seria 4 din eșalonul al treilea, cu 26 de puncte acumulate după cele 10 meciuri disputate în actualul sezon. „Militarii” sunt urmați de FCSB 2, formație care are cu două puncte mai puțin și care poate trece în fotoliul de lider în cazul unui eventual succes în partida de sâmbătă.

Citește și „Militarii” îl ironizează pe Gigi Becali: „Nu vor să se facă de rusine! Altfel nu trimiteau jucători din Liga 1”

 

 

 

alte esaloanedaniel opritafcsb 2csa steauarealitateagigi becali