Radu Voina a găsit punctul vulnerabil în echipa României: „Astfel este greu de jucat. De aceea am pierdut”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat joi, 03 decembrie 2020, ora 23:55,
radu voina
radu voina

Radu Voina, fost selecționer al naționalei feminine de handbal a României, a comentat înfrângerea suferită de “tricolore”, în meciul cu Germania, 19-22, joi, în primul meci al Campionatului European din Danemarca.

A fost un meci în cadrul unui Campionat European special. S-a văzut la echipa noastră faptul că n-a jucat de mult timp. Când stai într-o singură jucătoare (n.n. Cristina Neagu) în fața căreia Germania și-a luat toate măsurile, e greu de jucat. Iar Germania a jucat foarte slab, nu am recunoscut-o! Era abordabilă.

România a fost decimată de tot ceea ce s-a întâmplat și de ceea ce se întâmplă în lume, cu acest virus. Asta-i situația, trebuie să mergem înainte”, a spus Radu Voina, conform Gazetei.

Citește și VIDEO-FOTO | România – Germania. “Tricolorele” au pierdut primul meci disputat la Europeanul de handbal 2020

Dumanska a jucat bine, noroc cu ea, altfel nu știu ce se întâmpla! Cred că primul obiectiv este să fim sănătoși în continuare. Am înțeles că se fac multe teste. Cel mai important e să fie sănătoase fetele. Acum, să încercăm să batem Polonia, cu Norvegia va fi mai greu”, a adăugat Radu Voina.

Al doilea meci al „tricolorelor” va fi pe 5 decembrie, contra Poloniei, iar apoi, cel cu Norvegia, ultimul din grupă, pe 7 decembrie.

Citește și Primele reacții după înfrângerea României în fața Germaniei, la Europeanul de handbal: “Am un gust amar”

 

radu voinahandbalgermaniaromaniarealitateacampionatul european