Motivul pentru care Soiledis a ajuns la FCSB: ,,Nici mort nu l-aş mai aduce înapoi”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 23 decembrie 2020, ora 16:49,
Soiledis
Soiledis

Aristidis Soiledis a ajuns la FCSB în vara anului 2019, după ce a fost adus de la FC Botoşani pentru aproximativ 100.000 de euro. 

Soiledis a jucat la FCSB la început, însă ulterior nu a mai reuşit să se impună la echipa patronată de Gigi Becali deşi a evoluat atât fundaş stânga, cât şi central. Accidentările l-au făcut să stea foarte mult departe de teren pe jucător, iar Becali s-a săturat şi el de situaţia jucătorului. Patronul de la FCSB ar vrea să scape de jucător în perioada de transferuri din această iarnă.

Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoşani, a mărturisit cum a acceptat ca fotbalistul grec să ajungă la FCSB. Iftime spune că nu l-ar readuce pe fundaşul stânga la Botoşani dacă ar avea acestă opţiune şi a explicat ce îl determină în această decizie.

Citeşte şi VIDEO | Și-a pus dorințele pentru 2021 pe mingile de tenis de masă! Cum va petrece de Crăciun o campioană

Eu îl stimez ca om pe Soiledis, este un băiat minunat, dar ca jucător el are o mare problemă și mai mult ca sigur tot din cauza asta nu s-a impus la FCSB.La noi era un jucător util la prima vedere, dar ne lăsa baltă când ne era lumea mai dragă și chiar aveam cu adevărat mare nevoie de el. Mereu se accidenta și ne-am dat seama că în condițiile astea nu putem să ne bazăm pe el dacă o tot ținea din accidentare în accidentare.

Este clar că el are o problemă, dar nici acum nu îmi dau seama care este cu adevărat această problemă medicală a lui. Mereu, dar mereu văd că pățește câte ceva de ordin medical.Vă spun sincer că de aia am și acceptat oferta lui Gigi Becali și am zis mersi că am scăpat de el așa cum se spune pe românește. Nu mai puteam continua așa cu el. Nu l-aș readuce la Botoșani nici mort că nu vreau să o luăm de la cap cu accidentările lui. Chiar îmi pare rău de el și vă spun sincer că mi-ar fi plăcut să se impună la FCSB.”, a declarat Valeriu Iftime pentru ProSport.

Două meciuri a prins Soiledis la FCSB în acest sezon, unul în Europa League, iar altul în campionat.

300.000 de euro este cota fundaşului care în trecut a mai evoluat şi pentru Olympiakos Pireu, potrivit transfermarkt.com.

gol Soiledis

Citeşte şi Pierderea lui Octavian Popescu rămâne o cicatrice pentru oficialii Craiovei! ,,De atunci am spus că se face fotbalist”

 

gigi becaliSoiledistransfervaleriu iftimefcsbbotoșani