VIDEO | Și-a pus dorințele pentru 2021 pe mingile de tenis de masă! Cum va petrece de Crăciun o campioană

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 23 decembrie 2020, ora 15:47,
dragoman tenis de masa
dragoman tenis de masa

Andreea Dragoman se pregătește de sărbătorile de iarnă și de momentul când va ajunge la părinții ei, la Mediaș, pe care nu i-a mai văzut de ceva timp.

Până atunci, una dintre cele mai bune jucătoare de tenis de masă din România, a împodobit bradul de Crăciun. Dar nu oricum, ci cu mingii de tenis pe care și-a pus câte o dorință.

„Vreau să fiu sănătoasă și să particip la cât mai multe competiții, să revină totul la normal”,  spune Andreea, campioană mondială de juniori și componentă a lotului național feminin de tenis de masă.

Chiar dacă a avut o perioadă lungă în care doar s-a antrenat, finalul de an a fost unul foarte bun pentru Andreea. A fost plecată la mai multe concursuri internaționale pe care le-a câștigat.

„Mi-a fost tare dor să am meciuri, am avut două meciuri în Franța, cu echipa mea de acolo, le-am câștigat pe amândouă. În Spania am fost la un concurs internațional, pe care l-am câștigat.

Apoi am jucat în Champions League, la Linz, cu echipa din Franța am pierdut semifinala, dar a fost un rezultat bun, pentru că asta ne doream să ajungem în semifinală”, adaugă sportiva.

Andreea Dragoman este una dintre speranțele tenisului de masă. Fata a început acest sport la vârsta de 7 ani și spune că nu s-ar vedea făcând altceva! Deși are doar 20 de ani, Andreea a pierdut șirul medaliilor și trofeelor pe care le-a câștigat!

Visul Andreei este să participe cu echipa națională feminină de tenis de masă la următoarea olimpiadă de peste 4 ani. În 2020 deși a fost un an dificil, Andreea a reușit pe final să câștige mai multe concursuri, printre care Openul Spaniei, iar pe plan național a ieșit pe primul loc la Cupa României, la Tineret și la Campionatul Național.

dorinteandreea dragomansărbătorirealitateatenis de masa