Fosta șefă a FRT, replică dură la adresa Simonei Halep: „Am sprijinit-o și mă îndoiesc că nu a primit nimic de la federație!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 15 noiembrie 2020, ora 18:03,
simona-halep-us-open
simona-halep-us-open

Fostul lider mondial, Simona Halep, s-a arătat foarte dezamăgită de modul cum a fost tratată de-alungul carierei de Federația Română de Tenis, care nu ar fi sprijinit-o deloc în drumul spre succes!

Simona Halep a vorbit despre aportul pe care l-a avut FRT în cariera sa și a mărturisit că federația nu ar fi ajutat-o deloc, din contra, i-a interzis în 2011 accesul la baza de antrenament la care constănțeanca se pregătea.

Fostul președinte al Federației Române de Tenis, Ruxandra Dragomir, a ținut să o contrazică pe actualul loc 2 WTA, despre care a spus că mereu a fost privilegiată spre deosebire de ceilalți sportivi de la acea vreme.

Chiar nu știu ce s-a întâmplat atunci, chiar nu îmi amintesc. Îmi pare rău dacă Simona a declarat lucrul acesta.

Ar fi mai bine dacă și-ar aminti că atunci când eu eram căpitan la Fed Cup, am fost primul căpitan care a nominalizat-o în echipa națională, pe când ea avea 17 ani, după ce a făcut semifinală la juniori, la Australian Open!

Nu știu dacă a declarat cu rea intenție ceea ce a declarat, dar îi reamintesc lucrul acesta. Puneți dumneavoastră în balanță și cântăriți ce s-a întâmplat. Eu am nominalizat-o în echipă în detrimentul unor jucătoare care erau mult mai bine clasate!, a reacționat Ruxandra Dragomir pentru ProSport.

Citește și Ilie Năstase, dezvăluiri de senzație din viața sa: “Am spart primii bani din tenis într-un club din Paris și m-am întors acasă cu autobuzul!”

Ulterior, fosta jucătoare de tenis și fosta șefă a federației a continuat să o contrazică pe Simona Halep și să îi transmită că ea a avut încredere în jucătoarea constănțeancă pe vremea când era doar o junioară.

Eu mă îndoiesc că nu a primit nimic de la federație, dar nu contează! Întotdeauna îți reamintești lucrurile mai puțin bune. Să își reamintească mai bine episodul Budapesta, când ea avea 16 sau 17 ani și eu am nominalizat-o în echipa națională.

Am sprijinit toate jucătoarele atât din postura de căpitan, cât și ulterior, ca președinte FRT. Era o junioară și eu am avut încredere în ea. Dacă ea vrea să își amintească doar lucrurile rele, este problema ei! Relația mea cu Simona este una bună și îmi pare rău că și-a amintit doar de perioada în care eram eu la federație. Dacă acum la federație sunt lucrurile extraordinare și atunci când am fost eu erau lucruri rele, asta rămâne să comenteze și celelalte jucătoare.”, a mai adăugat fosta șefă a FRT.

Citește și Coșmarul s-a încheiat pentru giuleșteni! Rapid a învins Farul în derby-ul etapei

frtruxandra dragomirsimona haleprealitateadeclaratii