Derby-ul FCSB-CFR, analizat de către un fost internațional: „A fost o diferență clară între cele două echipe!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 20 martie 2021, ora 10:03,
fcsb
fcsb

FCSB a reușit să se impună la scor de neprezentare în derby-ul etapei cu numărul 28 și a izbutit să se distanțeze la trei puncte în ierarhia Ligii 1!

Formația lui Toni Petrea a scăpat de complexul numit CFR Cluj și a trecut de ocupanta locului secund cu scorul de 3-0. „Roș-albaștrii” au avut tot meciul la discreție, iar eliminarea lui Giedrius Arlauskis a facilitat și mai mult drumul bucureștenilor către cele trei puncte.

Evoluția de excepție a FCSB-ului a fost analizată și de către fostul component al Generației de Aur, Ilie Dumitrescu. Actualul analist TV este de părere că elevii lui Toni Petrea au avut un alt nivel de viteză în joc, dar au avut și capacitatea de a face pressing până în ultimul minut, lucru care a îngreunat și mai mult randamentul adversarei.

Ulterior, fostul internațional a vorbit și despre evoluția CFR-ului, echipă care din punctul său de vedere a dat dovadă de foarte multe greșeli personale.

„Foarte activi Coman, Tănase și Octavian Popescu. Șut a acoperit foarte bine, a stat foarte bine. În multe momente, ai nevoie de cineva acolo, în fața apărării…Șut a făcut-o foarte bine. Tănase, Coman, imediat Octavian Popescu, Olaru, Moruțan urcau și așa s-au recuperat foarte multe mingi. A fost o diferență clară de viteză între cele două echipe.

Citește și Toni Petrea exultă după victoria în fața CFR-ului: “Am avut cel mai bun joc”

FCSB are cel mai bun atac, are consistență și există reacția jucătorilor când se pierde mingea. Au fost agresivi și greșelile astea au fost forțate. E un joc de referință pentru FCSB împotriva CFR-ului. Evident, au contat și greșelile individuale ale celor de la CFR. Au stat foarte bine fizic cei de la FCSB, să faci pressing-ul ăsta dă dovadă că au o pregătire fizică foarte bună.

S-a văzut lipsa celor patru jucători din atac de la CFR Cluj, n-a avut cine să țină acolo de minge. CFR Cluj a arătat bine chiar și fără atacant, la ultimul meci, dar la un astfel de joc, cu încărcătură, echipa a cedat. În afară de jocul ăsta excelent al FCSB-ului, au fost greșelile personale ale celor de la CFR Cluj care au decis meciul. E greu să câștigi de o așa manieră cu CFR dacă nu apar greșeli”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit Digi Sport.

Citește și Cum explică Edi Iordănescu înfrângerea CFR-ului cu FCSB: ,,S-a văzut că ultimele evenimente ne-au afectat tare”

realitateacfrilie dumitrescufcsbetapa 28declaratii