Cum au ratat Craiova și Dinamo transferul lui Dennis Man: „L-am avut în mână pe acest jucător!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 27 ianuarie 2021, ora 11:16,
fcsb9
fcsb9

Golgheterul Ligii 1 este în acest moment la mare căutare printre cluburile din Europa, dar Gigi Becali nu este dispus să renunțe la “perla” sa fără o sumă considerabilă de bani!

Unul dintre cei mai eficienți fotbaliști din România în ultimul sezon, Dennis Man a reușit să atragă privirile mai multor cluburi din Europa. Transferul tânărului internațional a fost vehiculat la echipe precum Fiorentina sau Fernebahce, dar până la urmă starul FCSB-ului poate ajunge la Parma, în Serie A.

Adus în 2016 de către Gigi Becali contra sumei de 420.000 de euro de la UTA Arad, cota lui Dennis Man a explodat în ultima perioadă, în acest moment fiind cotat drept cel mai valoros fotbalist din România. Traseul tânărului internațional putea fi altfel însă, asta deoarece atât Dinamo București, cât și CSU Craiova au fost foarte aproape de a obține semnătura actualei vedete de la formația „roș-albastră”.

În anul 2016, antrenorul lui Dinamo de la acea vreme, Mircea Rednic, a mers personal la Arad pentru a-l vedea pe viu pe Dennis Man și chiar a rămas impresionat de calitățile acestuia, doar că Ionuț Negoiță nu a fost dispus să scoată din buzunar nici măcar un euro în schimbul golgheterului din acest moment a Ligii 1.

„Am citit știrea că FCSB vrea să-l vândă pe Dennis Man cu 10 milioane de euro. Asta a fost șoc foarte mare pentru mine. Vreau să spun că Dennis Man, Adrian Petre și Ene au fost propuși la Dinamo când eu eram antrenor la echipa a doua.

Citește și Firul discuțiilor pentru transferul lui Dennis Man la Parma: “Ajută-ne să îl luăm pe jucător!”

Le-am spus și lui Gabi Răduță, și domnului președinte: «Haideți să îi luăm». Ne costau vreo 30.000 de euro, plus niște procente la următorul transfer. Au zis că noi nu dăm bani pe jucători. Asta s-a întâmplat cu foarte mulți jucători, nu doar cu ei, pentru că noi suntem Dinamo. Le-am spus că s-ar putea să facă o greșeală și să plângă peste ani. Uitați-vă acum unde au ajuns copiii ăștia”, declara anul trecut Florentin Petre, fostul antrenor al echipei secunde a lui Dinamo.

Inclusiv CSU Craiova a fost foarte aproape de a-l transfera pe Dennis Man, care a susținut chiar niște probe în Bănie în perioada când activa pentru juniorii lui UTA.

„I-am avut în mână pe Dennis Man și Adrian Petre, când erau la Arad la juniori. Au venit chiar și pentru niște probe la Craiova. A mai fost situația lui Tudor Băluță, pentru că au fost rapoarte pro și contra din partea antrenorilor”, a spus și Silviu Bogdan, potrivit postului local Oltenia TV.

Citește și Un fost internațional critică evoluțiile Craiovei din ultimul timp: “Seamănă cu Papură! Calmă, lentă și nu spune nimic!”

u craiovatransferfcsbdennis mandeclaratiirealitateadinamoliga 1