
Zlatan Ibrahimovic (39 ani), atacantul celor de al AC Milan a făcut spectacol în prima seară a festivalului de la Sanremo.
Atacantul “Rosonerilor”, Zlatan Ibrahimovic a făcut show alături de prezentatroul Amadeus.
Ibrahimovic a interpretat un scheci alături de celebrul prezentator în fața unei săli goale, din cauza restricțiilor COVID-19, dar momentul a fost transmis publicului la TV, potrivit celor de la Gazeta Sporturilor.
Zlatan Ibrahimovic:“Amadeus, este o onoare pentru mine să mă aflu aici, dar e o onoare și pentru tine să mă ai tu aici. Uite care sunt regulile la Festivalul lui Zlatan! Prima: vom avea în acest concurs 22 de cântăreți, 11 contra 11”

Amadeus: “Sunt 26 la această ediție”
Zlatan: “Vinde-i pe cei în plus! Să trimitem patru la Liverpool, care caută apărători, sau îi pun să muncească la mine în grădină”

Ibrahimovic: “Scena nu-mi convine, îmi trebuie 105 metri cu 68, ca pe San Siro. Cât ai aici, Amadeus?”
Amadeus: “20 pe 8, nu știu exact ce scrie în cele 65 de pagini ale protocolului”

Zlatan: “Poate asta e o scenă pentru persoane mici ca tine. În condițiile astea, o să anulez festivalul. Să plece și violoniștii, dar să rămână fetele!”
Tutti d'accordo?#striscia #striscialanotizia #sanremo #sanremo2021 @SanremoRai @Ibra_official pic.twitter.com/14aWCNcAlj
— Striscia la notizia (@Striscia) March 2, 2021
Citește și VIDEO | Numai pe asta nu o făcuse! Melodia pe care Ibrahimovic o va cânta la Sanremo