FCSB a folosit mai mulți jucători tineri în Cupă, în condițiile în care au multe absențe cauzate de accidentări. A lipsit tripleta Florinel Coman - Dennis Man - Florin Tănase.
Adi Popa (32′), Darius Olaru (74′) și Cristian Dumitru (82′) au înscris pentru FCSB în ‘Groapă’.
https://www.youtube.com/watch?v=0fFWxPAp1tE
"Jucătorii merită felicitați, pentru că au depus un efort extraordinar în această seară și au demonstrat că merită să fie la această echipă. Cei experimentați i-au ajutat pe cei tineri să joace așa cum trebuie. Vreau să-i felicit pe cei de la Academia FCSB pentru acești jucători, pentru munca depusă.
Este o muncă titanică în spate și mă bucur că acești copii au reușit să debuteze cu bine. Din punctul meu de vedere, sunt jucători câștigați, dar mai au mult de jucat de acum încolo. Trebuie să rămână cu picioarele pe pământ, să nu și-o ia în cap. Dar de asta ne au pe noi lângă ei, să îi ajutăm să fie echilibrați.
A fost un meci special pentru noi, că am avut mulți absenți. Dar cei care au intrat au dovedit că merită să fie la acest club. Mă bucur pentru acești jucători că au reușit să câștige.
Cred că am fost înțeles greșit după meciul cu Gaz Metan. Mesajul este că ne batem până la ultimul meci, de asta suntem aici. Atât timp cât sunt matematic șanse la titlu, avem datoria să luptăm. Că vom câștiga campionatul sau nu, vom vedea când se va trage linie.
Cred că e un cadou foarte plăcut pentru patronul Gigi Becali, de ziua sa, din partea echipei", a spus Bogdan Vintilă la finalul partidei.
https://www.youtube.com/watch?v=yL2miiut5Pw