VIDEO | Universitatea Craiova pregăteşte întăriri pentru returul de campionat! ,,Suntem în discuţii cu câţiva jucători”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 10 ianuarie 2021, ora 15:23,
craiova csu
craiova csu

Universitatea Craiova se pregăteşte de returul Ligii 1, acolo unde se află în lupta pentru titlu, alături de FCSB şi CFR Cluj.

Primul meci din noul an îl va disputa în compania celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, o echipă care se află  pe locul 4 în clasament, la cinci puncte de olteni.

Corneliu Papură, antrenorul echipei, a vorbit despre meciul care se va disputa în etapa cu numărul 16 din campionat. Acesta spune că urmează un meci dificil pentru echipa sa, iar orice partidă trebuie tratată cu maximă seriozitate.

,,Ne aşteaptă un meci dificil. Echipa Sepsi este foarte bine organizată, puternică. Sper să găsim soluţiile necesare pentru a câştiga acest meci. Au fost trei săptămâni pe care am încercat să le gestionăm cum am crezut că-i mai bine. Sper să începem bine din tooate punctele de vedere.

Încercăm să ne luăm toate datele şi să pregătim cât mai bine meciul, indiferent de adversar. Mă tem de orice meci, orice meci trebuie tratat cu maximă seriozitate. Sepsi e o echipă organizată, puternică, foarte tenace. Cred că nu sunt probleme în ceea ce priveşte gazonul. Din ce ştiu avem încălzire.”, a declarat Corneliu Papură la conferinţa de presă.

Citeşte şi Un nou rezultat dezamăgitor pentru singurul antrenor român din Franța: “Trebuie să fim mai eficienți!”

Angrenată în această lupta la titlu cu FCSB şi CFR Cluj, Craiova ştie că are nevoie de un lot puternic pentru a răzbate în returul de campionat. În privinţa unor eventuale transferuri la echipă, Papură spune că există discuţii cu anumiţi jucători.

,,Suntem în discuţii cu câţiva jucători, când se va materializa cu siguranţă se va face public,”, a mai spus acesta.

Unul dintre transferuri ar putea fi portarul Astrei Giurgiu, David Lazar. Acesta este văzut ca un portar care poate da mare siguranţă echipei din Craiova, iar lui Pigliacelli ar urma să nu i se mai prelungească contractul scadent la finalul sezonului 2021-2022.

Italianul nu ar mai fi om de bază la echipa olteană din cauza atitudinii sale faţă de oamenii din staff şi suporterii Craiovei, cu care a mai avut conflicte în trecut, potrivit Fanatik. Lazar i-a impresionat pe oficialii oşltenilor după debutul la echipa naţională, în meciul România – Belarus, scor 5-3.

15 meciuri a jucat David Lazar pentru Astra Giurgiu în acest sezon din Liga 1.

900.000 de euro este cota portarului de 29 de ani, potrivit transfermarkt.com.

Citeşte şi Mădălin Voicu dă start ediţiilor Realitatea Sportivă din 2021! Invitat de la ora 18:00, pe Realitatea Plus

transferuriliga 1realitateasepsifcsbuniversitatea craiovacfrdavid lazar