VIDEO | Un jucător a intrat pe teren cu telefonul să-i dovedească arbitrului că a greșit. Incredibil ce a urmat

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat luni, 28 decembrie 2020, ora 23:06,
maxresdefault
maxresdefault

Scene incredibile la un meci de fotbal din Super Liga turcă. La pauza meciului Beşiktaş – Sivasspor, scor 3-0, disputat luni în etapa a 15-a, căpitanul echipei oaspete, Hakan Arslan, a fost eliminat de arbitru.

Acesta a vrut să-i arate centralului un filmuleţ de pe telefonul mobil referitor la o fază petrecută în minutul 18. Mai exact, Arslan a vrut să-i dovedească arbitrului că nu ar fi trebuit să valideze golul de 1-0 deoarece înaintea golului mingea ieşise din suprafaţa de joc.

Arbitrul i-a arătat cartonaşul galben. Nervos, jucătorul a aruncat telefonul şi a dat cu piciorul într-un banner. Astfel, el a primit al doilea cartonaș galben, şi implicit pe cel roşu.

Beşiktaş a urcat pe locul al doilea, iar Gaziantep, echipa antrenată de Marius Şumudică, a coborât pe poziţia a patra.

Citește și Ultimele detalii despre negocierea dintre Marius Șumudică și Gaziantep. Anunțul clubului turc

super liga turcarealitateafotbalsivasspo 3-0videobisiktassumudica