VIDEO | TRAGEDIE! A decedat pe circuit la doar 14 ani! Era considerat un pilot de mare viitor

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 11 iunie 2018, ora 14:35,
andreas
andreas

Tragedie în timpul unei curse de Moto 3, din Campionatul Mondial de juniori! Pilotul Adreas Perez, 14 ani, a decedat, luni, după ce duminică, a căzut în virajul 5, în timpul celui de-al 6-lea tur al cursei, informează AS.

Perez a avut un sfârșit groaznic, în momentul căderii, toți ceilalți competitori trecând cu bolizii peste el. Teribilul accident a avut loc pe circuitul de la Montmelo, de lângă Barcelona.

Inițial, tânărul pilot a primit primele îngrijiri medicale chiar pe circuit, apoi motociclistul a fost transportat de urgență, cu elicopterul, la Spitalul Sant Pau din Barcelona. Din nefericire, loviturile grave de la cap i-au fost fatale. Decesul lui Perez a fost anunțat de echipa lui, Reale Avintia Racing.

Perez era considerat un pilot de mare perspectivă. În 2017, a fost foarte aprope de a câștiga Europe Talent Cup, după ce a ieșit victorios în câteva curse și s-a clasat de mai multe ori pe podium. Aceste rezultate l-au ajutat să promoveze în Moto3.

motociclistmoto3deceseurope talent cupandreas perezmoartecursebarcelonaReale Avintia Racingcircuit