VIDEO | Toni Petrea a anunțat trei reveniri la FCSB pentru meciul cu UTA: „Au urmat programul de recuperare”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat vineri, 04 decembrie 2020, ora 17:04,
Toni Petrea
Toni Petrea

Antrenorul echipei FCSB, Toni Petrea, a susținut o conferință de presă înaintea meciului cu UTA Arad din cadrul etapei a 12-a.

Tehnicianul a anunțat că pentru confruntarea cu nou-promovata îi va avea la dispoziție și pe Florin Tănase, Dennis Man și Darius Olaru.

Consider că nu e un avantaj pentru noi că nu am jucat în Cupă pentru că am ne-am pregătit pentru joc, am aflat cu două zile înainte că nu se mai dispută și nu am avut ce să facem.

A trebuit să refacem programul. Asta este. Noi ne-am pregătit așa cum am putut mai bine și sper ca la ora meciului să arătăm bine.

O echipă nou promovată care nu a pierdut în deplasare, iar asta arată că e o echipă organizată, destul de omogenă care pune probleme pe contraatac. Trebuie să fim atenți la aceste lucruri și cred că avem toate argumentele ca mâine să facem un meci bun și să câștigăm.

Ei au urmat programul de recuperare, au revenit la antrenamentele echipei și o să vedem la până la ora jocului pe cine o să putem miza din primul minut. Sper să pot să mizez pe toți (n.r. Tănase, Man, Olaru)”, a spus Toni Petrea.

Citește și EXCLUSIV | Culisele negocierilor lui Mutu cu CFR: “Doar așa ar fi acceptat”

Antrenorul consideră că CFR Cluj va avea de suferit de pe urma schimbării antrenorului.

Se poate crea o emulație, o altă stare de spirit atunci când se schimbă antrenorul, dar eu am convingerea că ei formează un grup omogen, cu o echipă experimentată. Plecarea lui Dan Petrescu poate să aibă urmări, dar sunt sigur că vor rezolva acest lucru”, a spus Toni Petrea.

FCSB va primi vizita echipei UTA Arad, sâmbătă, de la ora 21:30, în cadrul etapei a 12-a a Ligii I.

Înaintea meciului cu UTA Arad, FCSB este lider în clasamentul din Liga 1, cu 27 de puncte, în timp ce UTA ocupă locul 6, cu 17 puncte.

Citește și EXCLUSIV | Mutarea la care Iuliu Mureșan se aștepta: “A investit mulți bani și multă muncă”

realitateafotbaluta aradfcsbtoni petrealiga i