VIDEO | Simona Halep și-a surprins fanii cu un antrenament inedit

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 31 iulie 2020, ora 14:17,
halep-antrenament
halep-antrenament

Simona Halep continuă pregătirea fizică intensă în Capitală! A doua jucătoare de tenis a lumii și-a surprins fanii cu un antrenament inedit, la groapa cu nisip din cadrul Complexului Sportiv ‘Iolanda Balaș Soter’.

Halep (28 de ani) s-a retras din turneul WTA de la Palermo, care se va disputa săptămâna viitoare, invocând temerea de a călători, pe fondul pandemiei de coronavirus.

În ciuda temperaturilor caniculare din București, Simona a apărut la antrenament cu zâmbetul pe buze. Halep s-a concentrat pe exerciții pentru musculatura picioarelor și pentru sporirea agilității.

Simona Halep n-a mai jucat un meci oficial din 22 februarie, când a câștigat turneul de la Dubai.

La începutul lunii iulie, constănțeanca a participat la competiția demonstrativă Winners Open, unde a câștigat un meci de dublu alături de Horia Tecău.

CITEȘTE ȘI -> Simona Halep, idol în circuitul WTA pentru jucătoarele tinere! “Aspir să am aceste calități”

wtaantrenamentrealitateasimona halepHalep