RS Live

Realitatea.NET

Realitatea Financiară

TaBu

VIDEO | Oltenii resimt ultimele rezultate din Liga 1! Alex Cicâldău: ,,La Craiova e presiune, mai ales că avem fani mulţi”

Universitatea Craiova se pregăteşte de meciul de pe teren propriu cu Viitorul, din etapa a 18-a a Ligii 1.

Alex Cicâldău, mijlocaşul oltenilor, a vorbit înaintea partidei cu elevii lui Mircea Rednic. În tur, Craiova s-a impus cu scorul de 4-1, însă Cicâldău nu îşi aduce aminte prea multe de la acea partidă de la Ovidiu.

Mijlocaşul a rămas inconştient pe teren, după ce a fost lovit de Artean în minutul doi al jocului. Cicâldău spune că Viitorul este o echipă care poate bate pe oricine.

Nu știu cum a fost meciul din tur, cu spaniolul pe bancă, mă lovisem la cap. În mintea mea, eu credeam că pot să continui, dar nu aș fi putut duce la final. Nu am fost conștient câteva secunde, dar când am ajuns la bancă mi-am revenit.

Ne așteaptă o partidă dificilă, cu o echipă foarte bună, cu jucători de valoare, dar trebuie să intrăm pe teren să luăm cele trei puncte. Cred că este devreme să vorbim, dar cred că Viitorul poate bate orice echipă. Am analizat jocul lor. Tot timpul, ei s-au bazat pe colectiv. Am făcut o repriză bună cu Astra. Frig este pentru toată lumea. Totuși, la ora 21:00, atunci când se va juca partida cu Viitorul va fi mult mai frig decât în meciurile precedente.”, a declarat Alex Cicâldău la conferinţa de presă.

Citeşte şi VIDEO | Corneliu Papură reacţionează după ce a fost contestat: ,,Şi când aveam o medie de puncte de titlu eram criticat”

Mijlocaşul Craiovei recunoaşte că la olteni se resimte presiunea rezultatelor din ultima vreme, având în vedere că acest club este unul cu pretenţii.

La Craiova este presiune, mai ales că avem fani mulți, iar clubul este unul cu pretenții. Probabil, dacă am fi avut suporterii, noi aveam mai multe puncte. Nu îmi pun gândul să marchez la fiecare meci, aceste realizări vin pe parcurs, important este ca echipa să ia cele trei puncte și să joace bine. 

Cu siguranță, puteam lua mai multe puncte din meciurile precedente. Bineînțeles că nu ne-am luat gândul de la titlu. Mergem înainte și trebuie să luăm trei puncte în următoarele jocuri.  Nu este o criză la echipă, nu trecem printr-o perioadă bună, dar trebuie să câștigăm următorul meci și să ne revenim. Trebuie să ne îmbunătățim jocul, nu doar un jucător anume, ci toți. Sunt sigur că la următoarele meciuri echipa va arăta la fel. Dacă o să ne vaccinăm cu toții, da, o să vaccinez și eu.”, a mai precizat mijlocaşul.

Meciul dintre Craiova şi Viitorul va avea loc sâmbătă, de la ora 21:00.

Înaintea meciului cu Viitorul, Universitatea Craiova se află pe locul 3 în Liga 1, cu 34 de puncte adunate din 17 jocuri disputate.

De cealaltă parte, Viitorul, care vine după remiza cu FCSB, scor 2-2, se află pe locul 7 în Liga 1, cu 22 de puncte acumulate în cele 17 etape disputate.

Citeşte şi FIFA şi UEFA contestă în continuare Super Liga Europei! ,,Nu vom recunoaşte competiţia”

De la același autor

Ultimele știri

Cele mai citite

Articole similare