VIDEO | Mihai Iosif, după prima victorie ca principal al alb-vișiniilor: „Ăsta e Rapidul original, cu durere, cu bucurie, cu suferință”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat duminică, 15 noiembrie 2020, ora 19:06,

Cătălin Hlistei (26 de ani) a spart gheața, marcând primul gol pentru Rapid după trei meciuri fără nici o reușită a giuleștenilor (0-5 cu U Craiova 1948, 0-3 cu CS Mioveni și 0-2 cu Petrolul).

Hlistei a înscris în minutul 57 al meciului dintre Rapid și Farul, 2-1, disputat duminică, în etapa a 12-a a Ligii a 2-a. Hlistei a marcat din penalty, după ce tot el fusese tras de braț în interiorul careului de Robert Băjan, fostul jucător al Rapidului.

Mă simt foarte bine. Veneam după patru înfrângeri consecutive. Ne bucurăm foarte mult că am obținut cele trei puncte. Gândul noustru se este deja la meciul cu U Cluj. Atitudinea a făcut diferența. Chiar dacă și la Petrolul am avut atitudine, acolo rezultatul a fost dezamăgitor.

Am meritat victoria. Sperăm sa fie o deblocare mentală. Cu o floare nu se face primăvara. Trebuie să muncim la fel de mult, să punem capul în pământ, iar joi s-o învingem pe U Cluj„, a declarat Cătălin Hlistei, la finalul meciului, potrivit paginii oficiale de Facebook, a clubului Rapid.

Totodată, Mihai Iosif a obținut prima victorie ca antrenor principal al Rapidului.

Foarte dulce este gustul victoriei. Am zis și înainte de meci că vom juca. Voința a fost principalul atu al nostru. Voința este în ADN-ul nostru, ăsta este ADN-ul nostru, unii îl avem de mici. Le-am spus jucătorilor că sunt cei mai buni din Liga 2. Ăsta e Rapidul original, cu durere, cu bucurie, cu suferință. Sperăm să urmeze un moment bun.

Sunt fericit în acest moment, eu nu sunt manta de vreme rea, mie-mi place să stau în tricou. Sunt la Rapid, eu stau la Rapid și fără bani, fără nimic, iubesc clubul ăsta! Foloasele materiale vor veni și ele, dar gloria nu ți-o ia nimeni. Baza din Regie nu este foarte performantă, dar așteptăm să ne mutăm în casa noastră, în Giulești”, a declarat Mihai Iosif., la Digi Sport.

Prima victorie în calitate de principal. Mă simt foarte bine și fericit. Cred că toți rapidiștii sunt fericiți pentru victorie. Mai avem de lucrat la joc, dar dăruirea de care v-am promis că o s-o vedeți la Rapid, cred că ați văzut-o astăzi pe teren.  

Azi am avut dăruire dar și șansă, mai ales în prima repriză la bară. Urmează meciul cu U Cluj și meciul cu Bacău, pe care sper să le câștigăm„, a spus Mihai Iosif la finalul meciului, pentru pagina de Facebook a Rapidului.

După 10 meciuri disputate, Rapid ocupă locul 11, cu 16 puncte în clasamentul Ligii a 2-a.

Citește și – Coșmarul s-a încheiat pentru giuleșteni! Rapid a învins Farul în derby-ul etapei

realitateafarulcatalin hlisteirapidmita iosif2 1liga 2