VIDEO | Imagini inedite cu Halep și Darren Cahill: „Ne distrăm destul de mult”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 13 aprilie 2020, ora 17:24,
madrid-halep-cahill
madrid-halep-cahill

Într-o perioadă de pauză a circuitului feminin, WTA a încercat să le ofere fanilor tenisului din toată lumea câteva dintre momentele frumoase petrecute la turneele care au apucat să se joace în 2020. 

Iar o atenție deosebită a primit și Simona Halep, cea care a ajuns până în semifinalele turneului de Grand Slam de la Melbourne. Iar o contribuție la reușita româncei a avut-o și antrenorul australian Darren Cahill, cel care a revenit în stafful Simonei începând cu primele competiții din acest an.

Iar WTA le-a oferit celor doi plăcerea să revadă câteva dintre momentele frumoase de atunci în cadrul unui filmuleț care îi înfățișează pe cei doi pe hardul de la Antipozi. Iar Simona a recunoscut că relația de colaborare a ei cu Darren Cahill este una dintre cele mai bune.

„Ne distrăm destul de mult. De fapt, am învățat de la el cum să te și distrezi pe terenul de antrenament. Avem deja cinci ani de când lucrăm și am învățat foarte multe lucruri de la el. Este o persoană destul de relaxată, eu nu sunt așa și a trebuit să mă adaptez. Când trebuie să muncim, muncim. Atunci nu este de râs!

Dar când trebuie să râdem, râdem. Tot ce îmi spune este special. Mi-a spus de multe ori că trebuie să rămân puternică, orice s-ar întâmpla pe teren. Am vorbit cu el și mi-a spus că sunt nebună. Știam deja asta… Îmi dă mereu sfaturi bune și cred că o să-mi aduc aminte mereu sfaturile lui”,  a spus Simona în interviul oferit WTA.

Darren Cahill explică cum a ales să fie din nou alături de Simona.

Să fii antrenor de tenis nu este ușor. Îți lași familia și ești plecat de acasă 35 poate chiar 40 de săptămâni pe an. Este foarte important ca sportivul pe care îl antrenezi să performeze, așa se decide și câți bani faci în această perioadă. Nu este ca la un antrenor de fotbal sau de baschet, când semnezi un contract pe o anumită perioadă.

Aici câștigul se poate schimba de la săptămână la săptămână. Este o meserie care face parte din sângele meu și din al familiei mele. Joc tenis și sunt pe drumuri încă de la 16 ani. Asta am făcut în ultimii 36 de ani”, a completat australianul.

CITEȘTE ȘI –>> Omul care îl încurajează pe Florinel Coman să accepte oferta din America: “Nu e o retrogradare”

cahillreportajHalepaustralian openwta