VIDEO | Ianis Hagi i-a răspuns lui Steven Gerrard! Românul a fost decisiv în ultimul meci al celor de la Rangers

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 20 decembrie 2020, ora 18:13,
hagi
hagi

Rangers a reușit o nouă victorie în campionatul intern, scor 3-1, contra celor de la Motherwell, și s-a depărtat la 16 punct față de marea rivală, Celtic Glasgow!

Formația condusă de pe bancă de fosta legendă a celor de la Liverpool, Steven Gerrard, traversează una dintre cele mai bune perioade din ultimii ani, iar poziția din clasament reflectă foarte clar acest lucru.

Cu doar un singur eșec în acest sezon și cu cea mai bună apărare din campionatul Scoției, Rangers a reușit să își ia un avans considerabil în fruntea ierarhiei, depărtându-se la 16 puncte de Celtic, formație care are însă cu trei meciuri disputate în minus.

Fiind tot mai puțin folosit în ultima perioadă de Steven Gerrard, internaționalul român, Ianis Hagi, a fost introdus pe teren în minutul 62 al partidei. Decarul echipei naționale de tineret a României s-a dovedit a fi o alegere inspirată a antrenorului englez, asta deoarece a intrat foarte bine în meci și a fost decisiv în stabilirea scorului final, oferind un assist la unul dintre goluri.

Ianis Hagi a bifat în acest sezon 14 apariții în tricoul „albaștrilor”, reușind să marcheze un singur gol și să ofere colegilor săi 7 pase decisive.

Viitorul tânărului internațional român în ceea ce privește rămânerea la Rangers este unul incert în aceste momente, asta și după ce mai multe cluburi și-au manifestat deja interesul pentru Hagi Jr. Istanbul Bașakșehir, Sampdoria sau Sevilla sunt formațiile care și-ar dori semnătura fotbalistului în vârstă de 22 de ani.

Citește și VIDEO | Șumudică continuă să fie pe val în Turcia! Alexandru Maxim, gol în ultima partidă cu Fenerbahce

rangerssteven gerrardrealitateaianis hagi