VIDEO | FCSB n-a fost degeaba în Turcia! Victorie la scor de neprezentare cu Astra Giurgiu

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 16 ianuarie 2021, ora 01:01,
FCSB Astra Giurgiu
FCSB Astra Giurgiu

Meciul dintre FCSB şi Astra Giurgiu, din etapa a 16-a a Ligii 1, disputat pe Naţional Arena, s-a terminat cu victoria gazdelor, scor 3-0.

Golurile partidei au fost marcate de Dennis Man în minutul 78 şi Florin Tănase, care a reuşit o dublă, în minutele 81 şi 89.

Prima repriză a meciului de la Bucureşti a început cu FCSB în ofensivă, iar prima ocazie nu a întârziat să apară. Florinel Coman şutează în minutul 11 din interiorul careului şi nimereşte bara porţii apărate de David Lazar.

florinel-coman-fcsb

Astra răspunde în minutul 13, când Vlad reţine mingea la şutul lui Valentin Gheorghe, după o pasă a lui Budescu.

Omul primei reprizei a fost Florin Tănase, care a mai avut două ocazii pentru FCSB. Prima oară în minutul 24, dar şutul său a fost respins de Lazar, la o lovitură liberă primită de FCSB. În minutul 33 lutează din nou, din ungi, dar portarul Astrei este în formă şi respinge din nou.

De cealaltă parte, Astra a ratat prin Răduţ, în minutul 25, după ce Vlad a avut o paradă excepţională la reluarea acestuia din 6 metri. Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 0-0.

Citeşte şi Universitatea Craiova a perfectat primul transfer din 2021! Jucătorul a semnat pe patru sezoane

Repriza a doua începe tot cu FCSB în ofensivă, iar prima ocazie îi aparţine aceluiaşi Florinel Coman. Acesta şutează în minutul 51 din lovitură liberă, dar David Lazar reţine sigur. Minutul 55 o are tot pe FCSB în atac, dar centrarea lui Radunovic este prinsă de portarul Astrei în faţa lui Ovidiu Popescu.

Meciul este în favoarea FCSB-ului, iar primul gol al partidei apare şi el, după o acţiune a FCSB-ului. Dennis Man înscrie în minutul 78, cu capul, din centrarea venită de pe partea stângă, din partea lui Risto Radunovic.

FCSB demonstrează în minutul 81 că nu a fost degeaba în cantonamentul din Turcia la începutul acestui an. Florin Tănase marchează şi el spectaculos, în minutul 81, cu un şut la colţul lung din interiorul careului mare.

Acelaşi Florin Tănase reuşeşte dubla în minutul 89, după ce rămâne singur cu portarul Lazar şi îl execută fără nicio şansă.

Meciul se încheie cu scorul de 3-0, după ce arbitrul fluieră finalul.

După acest meci, FCSB rămâne în continuare liderul Ligii 1, unde a acumulat 37 de puncte în cele 16 meciuri disputate până acum. De cealaltă parte, Astra Giurgiu rămâne pe locul 12 în Liga 1, cu 16 puncte acumulate în tot atâtea etape disputate.

Citeşte şi Atitudinea FCSB vizavi de cantonamentul din Turcia, taxată de un fost oficial al clubului! ,,,Au greşit grav”

astra giurgiudennis manfcsbrealitatealiga 1florin tanase