VIDEO | Craiova face încă un pas către titlu, după victoria de la Botoșani! Chindriș a comis două penalty-uri

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 19 iulie 2020, ora 21:25,
botosani-craiova
botosani-craiova

Universitatea Craiova a câștigat meciul din deplasare cu FC Botoșani, scor 2-0, în etapa a 8-a din play-off-ul Ligii 1. Fundașul Andrei Chindriș a fost eroul negativ al partidei, după ce a comis două penalty-uri.

Gazdele au avut o posesie mai bună, dar oaspeții au avut ocaziile clare. Raportul șuturilor pe poartă este elocvent: 13-3 pentru Craiova.

‘Alb-albaștrii’ au reușit prima victorie la Botoșani din ultimii șase ani.

Alexandru Cicâldău a deschis scorul în minutul 72, din lovitură de la 11 metri. Mihăilă a fost faultat clar în careu de către Chindriș.

Același Chindriș a comis-o din nou în prelungirile meciului. De această dată, Gustavo a transformat penalty-ul.

Craiova are victorii pe linie de la reluarea Ligii 1 și se distanțează în fruntea play-off-ului. Botoșani rămâne la patru puncte de poziția a treia în clasament.

CITEȘTE ȘI -> EXCLUSIV | CFR Cluj și Craiova, în conflict deschis! Mara: “Suntem consternați de nesimțirea unor oameni”

craiovacicâldăufc botosaniliga 1universitatea craiovaplay offbotoșani