VIDEO | Craiova e prima finalistă din eCupa României, după victoria cu CFR Cluj

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 04 mai 2020, ora 19:04,
FIFA-20_CFR-Cluj_Univ-Craiova
FIFA-20_CFR-Cluj_Univ-Craiova

Universitatea Craiova este prima echipă calificată în finala competiţiei eCupa României la fotbal virtual FIFA 20, după ce a învins-o pe CFR Cluj.

Atacantul Mihai Roman (Universitatea Craiova) l-a învins pe fundaşul francez Mike Cestor (CFR Cluj) în ambele confruntări, cu 3-0 şi 4-3.

Marţi 5 mai, de la ora 18:00, este programată a doua semifinală, între Gaz Metan Mediaş şi FC Hermannstadt (Stephan Drăghici contra lui Andrei Cordea şi Raul Opruţ). Finala are loc miercuri 6 mai, de la ora 18:00.

Fiecare suporter poate să contribuie prin eCupa României la susținerea luptei împotriva coronavirusului. Prețul unui abonament în tribuna virtuală este 10 lei.

Întreaga sumă încasată va fi redirecționată către UNICEF, care va achiziționa echipamente de protecție (măști, mănuși, ochelari), termometre cu infraroșu și alte echipamente speciale necesare în pandemie asistenților medicali comunitari, asistenților și lucrătorilor sociali care merg pe teren pentru a asigura copiilor vulnerabili și familiilor acestora servicii de sănătate și protecție socială.

universitatea craiovafinalacfr clujecupa romanieicraiova