Video· 2 min citire

VIDEO | Calificare triumfală pentru Dinamo Kiev! Lucescu revine în Champions League

mircea lucescu

mircea lucescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 30 sept. 2020, 00:21

Dinamo Kiev s-a întors în grupele UEFA Champions League după patru ani. Echipa lui Mircea Lucescu a învins Gent cu 3-0 în returul playoff-ului. Ucrainenii câștigaseră și prima manșă din Belgia, scor 2-1, și vor fi în urne la tragerea la sorți de vineri.

În returul din Ucraina, Dinamo Kiev a scăpat repede de emoții. Buyalskyy a deschis scorul după nouă minute de joc cu o reluare superbă: călcâi din interiorul careului de șase metri!

https://twitter.com/i/status/1311020930689363969

De Pena a transformat un penalty în minutul 36, iar în repriza a doua echipa lui Mircea Lucescu a primit încă o lovitură de pedeapsă. Gary Rodrigues a închis tabela la 3-0 încă din minutul 49 al partidei.

Recordurile lui Lucescu

Pentru Mircea Lucescu a fost al doilea obiectiv atins cu Dinamo Kiev, după ce a învins Șahtior Donețk în Supercupa Ucrainei și a cucerit primul trofeu cu noua sa echipă.

Meciul cu Gent a fost a 225-a partidă în cupele europene pentru antrenorul român.

La 75 de ani, Il Luce a devenit cel mai în vârstă antrenor care va conduce o echipă în grupele UEFA Champions League. 

În celelalte două meciuri ale serii, Ferencvaros - Molde s-a încheiat 0-0, iar maghiarii vor juca din nou în Liga Campionilor după 25 de ani. Olympiacos a remizat în Cipru cu Omonia Nicosia și s-a calificat grație victoriei cu 2-0 din prima manșă.

https://twitter.com/ChampionsLeague/status/1311047278224961536

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Video