Sepsi câștigase 4 puncte din meciurile directe disputate în sezonul regular în fața celor de la FC Botoșani. Însă gazdele au fost mai inspirate astăzi și au reușit să se impună în final cu 2-1. Ongenda a deschis scorul după un sfert de oră iar apoi Fili, aflat într-o formă de zile mari în acest play-off a făcut 2-0 imediat după pauză. Din acest moment, covăsnenii au controlat disputa și au revenit rapid în meci după un autogol al lui Patache.
https://www.youtube.com/watch?v=GOrrjKgU3o4
Formația pregătită de Leo Grozavu a avut mai multe șanse de egala situația de pe tabelă, dar moldovenii au scăpat fără gol primit. Grație acestei victorii, FC Botoșani are acum 28 de puncte cu două puține decât Sepsi, aflată deasupra ei în clasament. Runda viitoare, învingătorii o vor întâlni tot acasă pe FCSB, în timp ce învinșii vor primi replica Universității Craiova.