VIDEO | ‘Tăvălugul’ FCSB, greu de oprit! ‘Roș-albaștrii’ câștigă la Botoșani

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 09 noiembrie 2019, ora 21:56,
botosani-fcsb
botosani-fcsb

UPDATE 22:23 S-a încheiat meciul! FCSB câștigă la Botoșani cu 2-0, după reușitele lui Coman (31′) și Gnohere (74′).

Gazdele n-au trimis niciun șut pe spațiul porții adverse, dar au avut o bară.

FCSB are patru victorii la rând în Liga 1 și ocupă locul 5 în clasament.

UPDATE 22:11 Ultima înlocuire la FC Botoșani! A intrat Andronic în locul lui Askovski.

UPDATE 22:05 Doi jucători noi pe teren pentru FC Botoșani! Au intrat Moussa și Ofosu în locul lui Ongenda și Chalkiadakis.

UPDATE 22:02 GOL pentru FCSB! 0-2! A înscris Harlem Gnohere în minutul 74.

UPDATE 22:00 Ultima înlocuire la FCSB! A intrat Soiledis în locul lui Florinel Coman.

UPDATE 21:53 Eliminare pentru FCSB! Bogdan Planic a primit al doilea cartonaș galben.

UPDATE 21:45 A doua înlocuire la FCSB! A ieșit Dragoș Nedelcu și a intrat Olimpiu Moruțan.

UPDATE 21:38 Ocazie pentru FC Botoșani! Chindriș a lovit mingea cu capul în urma unui corner, dar balonul s-a dus pe lângă poartă.

UPDATE 21:31 Schimbare la pauză pentru FCSB! A intrat Harlem Gnohere în locul lui Ioan Hora. A început repriza a doua!

UPDATE 21:16 S-a încheiat prima repriză! FCSB are un avantaj meritat la Botoșani, scor 1-0. Florinel Coman a înscris în minutul 31.

Botoșani – FCSB

UPDATE 21:08 BARĂ pentru FCSB! Dragoș Nedelcu a șutat în forță de la marginea careului.

UPDATE 21:01 GOL pentru FCSB! 0-1! Florinel Coman a executat senzațional o lovitură liberă din lateral stânga.

UPDATE 20:58 BARĂ pentru FC Botoșani! Ongenda a șutat puternic din lovitură liberă de la 20 de metri, dar mingea s-a dus în bara transversală. Bălgrădean avea șanse mici să pareze mingea, dacă ar fi fost pe spațiul porții.

UPDATE 20:56 Cartonaș galben pentru Bogdan Planic.

UPDATE 20:50 Ocazie mare pentru FCSB! Florinel Coman a reușit o cursă superbă în banda stângă, a intrat în careu și a șutat spre colțul lung, dar portarul Pap a respins mingea.

UPDATE 20:40 FCSB controlează jocul, dar nu și-a creat nicio ocazie clară de gol.

UPDATE 20:31 A început meciul!

UPDATE 20:00 Dragoș Nedelcu revine pe teren pentru FCSB după trei luni și jumătate de absență. Mijlocașul central a fost accidentat și n-a mai jucat din 22 iulie.

UPDATE 19:25 Jucătorii celor două echipe au ajuns la stadionul din Botoșani.

#liga1 #etapa16 #botosanifcsb Roș-albaștrii au ajuns la Stadionul Municipal, din Botoșani.

Publicată de FCSB pe Sâmbătă, 9 noiembrie 2019

UPDATE 19:10 Iată echipele de start din această seară!

Marius Croitoru își menține tactica ofensivă și trimite pe teren patru jucători de atac.

Bogdan Vintilă îl preferă pe Ioan Hora în atac, în detrimentul francezului Harlem Gnohere, al doilea golgheter al echipei.

#liga1 #etapa16 #botosanifcsb ⚽️❤️?Aceasta este echipa trimisă în teren de Bogdan Vintilă în partida cu Fotbal Club…

Publicată de FCSB pe Sâmbătă, 9 noiembrie 2019


FCSB va juca astăzi, de la ora 20:30, în deplasare, cu FC Botoșani în etapa cu numărul 16 a Ligii 1.

Partida se va disputa pe ”Stadionul Municipal”, iar interesul este unul uriaș: meciul se va juca cu casa închisă.

În tur, vicecampioana a pierdut, scor 0-2. Andronic și Ongenda au marcat golurile moldovenilor.

În acest moment, FCSB se află pe locul 5 în Liga 1, iar formația antrenată de Bogdan Argeș Vintilă nu a mai pierdut de 10 meciuri (toate competițiile).

Botoșani vine și ea după o victorie de moral, scor 2-1, în deplasarea de la Voluntari. Echipa lui Croitoru se află pe locul 7 în clasament, cu 22 de puncte.

FC Botoșani a pierdut ultimele 7 meciuri jucate pe teren propriu cu FCSB, iar moldovenii vor să spargă gheața.

George Miron are doar cuvinte de laudă despre elevii lui Bogdan Argeș Vintilă, însă fotbalistul speră ca echipa sa să o învingă pe FCSB.

”O să fie un meci greu. Jucăm cu cea mai în formă echipă. Trebuie să se oprească și la ei aceste rezultate. Trebuie să îi oprim. Sper să marchez. Nu mă gândesc la nicio ofertă. Vreau să îmi fac treaba cât mai bine.

Noi pregătim toate meciurile la victorie. Toate partidele le-am jucat ofensiv. Pe partea ofensivă, sunt cea mai bună echipă. Sunt peste nivelul Ligii 1 fotbaliștii din atac.” a declarat Miron.

De partea cealaltă, formația din Capitală speră să rămână neînvinsă. Dennis Man a explicat că atât el, cât și colegi lui, sunt motivați, iar FCSB își dorește cele 3 puncte.

”Este o atmosferă plăcută, trecem printr-o perioadă foarte bună. Suntem montați la meciurile care vor urma și sperăm să continuăm pe aceeași linie.

Nu știu dacă este o presiune, important este ca noi să creștem ca joc și cu siguranță totul va fi bine.” a declarat Man.

Dennis Man înainte de partida cu Fotbal Club Botoșani!

Publicată de FCSB pe Vineri, 8 noiembrie 2019

Citește și EXCLUSIV | Moruțan la FCSB, regretul lui Iftime! ”Nu îl vindeam nici în 200 de ani!”

video blogfcsbbotoșaniliga 1