VIDEO | ”Blestemul” cu FCSB continuă pentru Craiova! Roș-albaștrii încheie anul pe podium

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 22 decembrie 2019, ora 19:55,
fcsb craiova
fcsb craiova

FCSB a câștigat derby-ul cu Universitatea Craiova, scor 2-0, și încheie anul pe podiumul Ligii 1.

Dennis Man, minutul 41, și Florinel Coman, minutul 45, au marcat pentru bucureșteni.

Florin Tănase a ratat o lovitură de la 11 metri în al treilea minut al prelungirilor din prima repriză.

În urma acestui rezultat, FCSB va încheia anul pe podium în Liga 1, iar Universitatea Craiova va coborî pe locul 4, cu 37 de puncte.

De asemenea, ”blestemul” cu FCSB continuă pentru olteni. Formația din Bănie a pierdut 15 partide din cele 18 întâlniri cu echipa din Capitală!

———————————————————————————————

Update 21.51: S-a încheiat partida!

Update 21.40: Zakaric a executat foarte bine o lovitură liberă, însă nu a reușit să marcheze.

Update 21.35: Andrei Ivan ratează o nouă ocazie pentru olteni! Atacantul formației din Bănie a trimis mingea pe lângă poarta roș-albaștrilor.

Update 21.27: Ocazie uriașă Craiova! Goran Zakaric a trimis o ”torpilă” pe poarta lui Bălgrădean, însă mingea a lovit bara transversală.

Update 21.22: Oltenii au preluat controlul jocului și caută golul de 2-1.

Update 21.10: Vicecampioana se joacă cu ocaziile în careul Craiovei! Elevii lui Victor Pițurcă sunt de nerecunoscut.

Update 21.00: A început repriza secundă!

Update 20.48: Prima repriză s-a încheiat.

Update 20.47: FCSB a obținut o lovitură de la 11 metri, însă Florin Tănase a ratat!

Update 20.44: GOOOOOOOOOOOOOLLLLLLLL FCSB! Florinel Coman a marcat senzațional pentru formația din Capitală!

Update 20.40: GOOOOOOLLLLLLLL! Dennis Man a deschis scorul pentru FCSB! Tânărul fotbalist a făcut o cursă incredibilă și a finalizat cu un lob. Reușită de senzație a ”perlei” roș-albaștrilor!

Update 20.31: Lucian Cristea ratează o ocazie incredibilă. Fundașul nu a reușit să nimerească poarta de la 2 metri!

Update 20.24: Până în acest moment, FCSB nu a avut niciun șut pe spațiul porții! Oltenii și-au creat 3 ocazii, dintre care una singură a fost un șut pe poartă.

Update 20.16: Schimbare și la Craiova! Nicușor Bancu, căpitanul oltenilor, a fost înlocuit de Cristi Bărbuț, tot după o accidentare.

Update 20.12: Bogdan Argeș Vintilă a făcut deja prima schimbare, după ce Soiledis s-a accidentat. Grecul a fost înlocuit cu Lucian Filip.

Update 20.11: Florin Tănase a fost faultat în careu, însă faza a fost oprită de Marcel Bîrsan pe motiv de ofside.

Update 20.06: Oltenii au început curajos partida de pe Arena Națională!

Update 20.04: Partida a fost întreruptă din cauza suporterilor!

Update 20.00: A început meciul!

————————————————————————

UPDATE 18:40 Iată echipele de start! 

FCSB: Bălgrădean – Crețu, Planici, I. Cristea, Soiledis – Moruțan, O. Popescu, Panțîru – D. Man, Fl. Tănase, Fl. Coman.
Rezerve: A. Vlad – Cr. Manea, D. Nedelcu, L. Filip, Gnohere, Vînă, I. Hora
Antrenor: Bogdan Vintilă.

#liga1 #etapa22 #fcsbcraiova ⚽️❤️?Aceasta este echipa trimisă de Bogdan Vintilă în FCSB – Universitatea Craiova, care va începe la 20:00, în direct la Digi Sport, Telekom Sport și LookPlus & LookSport.

Publicată de FCSB pe Duminică, 22 decembrie 2019

CS Universitatea: L. Popescu – Șt. Vlădoiu, Bălașa, Acka, Vătăjelu – Zakaric, Cosici, Cicâldău, N. Bancu – A. Ivan, V. Mihăilă.
Rezerve: A. Marinescu – Mățel, T. Ferreira, Ivanov, Bărbuț, Mateiu, Baiaram.
Antrenor: Victor Pițurcă.

✌ Așa atacăm victoria din această seară.#SustineStiinta #AsaELaCraiova #CampioniLaSuporteri

Publicată de Universitatea Craiova pe Duminică, 22 decembrie 2019


FCSB și Universitatea Craiova se vor întâlni astăzi, 22 decembrie, în derby-ul etapei din Liga 1.

Partida se va disputa de la ora 20:00, pe Arena Națională.

Marcel Bîrsan (37 ani) va arbitra la centru derby-ul dintre cele două formații. Acesta va fi ajutat de către asistenții Mircea Orbuleţ și Valentin Avram, iar rezervă va fi Ionuţ Coza.

În tur, FCSB s-a impus la limită, scor 1-0. Tsoumou a marcat golul victoriei pentru formația lui Bogdan Argeș Vintilă.

Universitatea Craiova vrea să le facă suporterilor cel mai frumos cadou de Crăciun: o victorie cu rivala din Capitală, după 30 de ani.

Ultimul meci câștigat de olteni în fața roș-albaștrilor a fost în pe data de 29 noiembrie 1989, scor 2-1.

Dacă va câștiga diseară, Universitatea Craiova va încheia anul pe locul 3 în Liga 1, cu 40 de puncte.

Dacă FCSB se va impune, formația din Capitală va încheia anul pe podium, pe a treia poziție, cu 39 de puncte.

Suporteri de lux pentru Craiova

Craiova îşi pune toate speranţele în derby-ul cu FCSB de pe Arena Naţională. Alb-albaştrii vor avea şi doi suporteri de lux la Bucureşti.

Alex Mitriţă şi Alexandru Băluţă au plecat împreună spre Bucureşti pentru a-şi susţine foştii coechipieri. Jucătorii de la NY City şi Slovan Liberec s-au fotografiat în maşină pe drumul spre Capitală.

? Foștii noștri căpitani, în drum spre capitală pentru a susține Știința.#AlexMitrita#AlexBaluta#SustineStiinta

Publicată de Universitatea Craiova pe Duminică, 22 decembrie 2019

Vintilă vrea cele 3 puncte cu orice preț!

Tehnicianul FCSB-ului își dorește cele 3 puncte din derby-ul cu oltenii. Chiar dacă i-a lăudat pe jucătorii formației din Bănie, Vintilă crede că elevii săi pot obține victoria pe Arena Națională.

”Vrem să încheiem anul cu un rezultat pozitiv. Ne dorim să câștigăm cele 3 puncte. Ei au o echipă puternică, jucători valoroși și un antrenor la fel de valoros. Dacă câștigăm, ne consolidăm poziția în clasament.

Fotbaliștii lor pot face diferența. Te gândești să muncești bine. Îmi doream să câștig și să dau încredere jucătorilor mei. Ei sunt buni și pot mult mai mult. Este un parcurs normal” a declarat Vintilă.

”Piți” nu e speriat de Vintilă!

Victor Pițurcă nu a renunțat la gândul câștigării titlului. Antrenorul oltenilor este convins că omologul lui, Bogdan Vintilă, nu poate să vină cu nicio surpriză de ordin tactic.

Ambele echipe își doresc victoria, sper să fie un spectacol reușit și Universitatea Craiova să învingă. Nu există diferență de valoare, din punctul meu de vedere. Ei au în atac mai multă coerență decât noi, dar și noi când suntem motivați și în zi bună putem să marcăm.

Am face suporterii noștri foarte fericiți înainte de Sărbători, dar e un joc ca oricare altul. Nu am pierdut speranța de a lupta pentru primul loc. Toate meciurile sunt foarte importante. FCSB e o echipă valoroasă, a demonstrat-o în ultimul timp, e pe o scară ascendentă.

Am încredere că echipa mea va face un joc bun, un joc mare. Dar noi am mai jucat bine și am ieșit de pe teren învinși.  Am înțeles că ei pregătesc o mare surpriză, noi nu pregătim. Surprize mari nu pot să fie, cunoaștem echipele, jucătorii„, a spus Victor Pițurcă la conferința de presă.

? Conferința de presă premergătoare meciului cu FCSB.#SustineStiinta #AsaELaCraiova #CampioniLaSuporteri

Publicată de Universitatea Craiova pe Vineri, 20 decembrie 2019

fcsbderbyvideo blogliga 1universitatea craiova