VIDEO | Becali, cucerit de ”perla” lui Rădoi: ”E stâncă! Îmi place cel mai mult”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 18 octombrie 2019, ora 09:17,
Becali bani
Becali bani

Gigi Becali a pus ochii pe una dintre ”perlele” lui Mirel Rădoi de la naționala U21.

Patronul FCSB a fost impresionat de Tudor Băluță (20 ani, Brighton). Fotbalistul a marcat în partida cu Irlanda de Nord, scor 3-0, iar Becali a amintit de oferta pe care i-a făcut-o lui Gică Hagi în această vară.

”Îmi place foarte mult de Băluță, cel mai mult îmi place de el. Am vrut să-l iau. Hagi l-a dat cu două milioane, eu am zis că le dau trei, dar nu a vrut să vină.

Nu a vrut el, băiatul, a zis că nu vine în România. Băluță e stâncă, e piatră, nu poate nimeni să treacă de el. Nu are voie să lipsească din echipa națională” a declarat Gigi Becali pentru DigiSport.

Băluță nu a fost convocat de Cosmin Contra la naționala mare, iar patronul FCSB este nemulțumit și îl ”urechează” pe ”Guriță”: ”Voi știți care este cel mai tare jucător al nostru? Cel mai tare jucător al nostru este Băluță. Păi, bă, noi avem cel mai puternic mijlocaș și tu îl lași la echipa a doua. Băluță este cel mai bun jucător al nostru la ora asta, e cel mai tare mijlocaș.

Păi de ce câștigă Mirel Rădoi. Păi îl compari vreodată pe Anton cu Băluță, trei de Anton și Răzvan Marin nu fac cât Băluță. Marin e bun, dar Băluță ține echipa, ăla ține echipa” este convins Becali.

4.5 milioane de euro este cota de piață a lui Băluță, potrivit transfermarkt.com. În actualul sezon, fotbalistul a bifat 90 de minute pentru Brighton, în partida cu Aston Villa din Cupa Ligii, scor 1-3.

Citește și EXCLUSIV | Man e gata să facă „transferul anului” la FCSB. Ce i-a transmis Becali

transferdeclaratiitudor balutagigi becali