VIDEO | Vești bune pentru arbitrul Marius Avram! „Nu e grav, revin la antrenamente în câteva zile”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 18 iulie 2018, ora 11:21,
avram
avram

Delegat la partida din preliminariile Europa League dintre Honved Budapesta (Ungaria) și FK Rabotnicki (Macedonia), arbitrul Marius Avram, 38 de ani, a suferit o accidentare în minutul 27 al meciului și nu a mai putut continua să arbitreze.

Locul său la „centru” a fost luat de al patrulea oficial al partidei, Iulian Călin. Asistenți au fost Mircea Orbuleț și Vladimir Urzică.

Citește și BOMBĂ pe piața transferurilor! Denis Alibec, aproape de PAOK Salonic! Detalii de la negocieri

Avram a explicat pentru frf.ro că accidentarea suferită nu este una gravă: „Primul diagnostic indicat de cei doi medici care m-au consultat chiar la stadion a fost de întindere a ligamentului de la glezna dreaptă, iar piciorul mi s-a umflat destul de tare. Voi face un nou consult în țară, dar, în urma primei evaluări, în două, trei zile voi putea reveni la antrenamente.

Scoaterea mea pe targă a fost o măsură de precauție pentru ca accidentarea să nu se agraveze. Decizia de a nu continua partida a fost luată împreună cu cei doi medici care m-au consultat”.

Marius Avram este arbitru FIFA din 2010 și a oficiat la centru peste 50 de partide din Liga Campionilor și Europa League.

Honved Budapesta s-a impus cu scorul de 4-0 în partida retur, după ce în tur, Rabotnicki se impusese cu scorul de 2-1.

marius avramfotbalrabotnickidoctoriaccidentaremarius avram pe targaiulian călinHonved BudapestaEuropa Leaguemarius avram accidentare