Vestea care a bulversat tot continentul! România ar putea să își regândească strategia pentru Euro 2021

Turneul final al CE care trebuia să aibă loc în această vară a fost amânat pentru 2021, dar odată cu această decizie este posibil ca ediția de la anul să sufere modificări importante. 

Astfel, presa britanică face deja speculații cu privire la desfășurarea competiției în aceeași formulă stabilită pentru 2020. Daily Mail a intrat în posesia unor informații care aduc în calcul posibilitatea ca două dintre orașele desemnate drept gazde ale competiției să se retragă în contextul pandemiei de coronavirus care a afectat puternic țările lor.

Este vorba despre Roma, locul unde ar fi trebuit să aibă loc meciul de deschidere și Bilbao. Cele două federații ar vrea să se retragă din acest proiect, iar UEFA trebuie să găsească o variantă de înlocuire a celor două orașe sau distribuirea partidelor spre celelalte 10 gazde ale competiției.

UEFA este în contact cu toate cele 12 oraşe în această privinţă şi va face anunţurile corespunzătoare în timp util. EURO 2020 va avea loc între 11 iunie şi 11 iulie 2021, cu intenţia de a avea acelaşi calendar şi aceleaşi locaţii“, era anunțul UEFA după decizia de amânare a EURO pentru 2021 de pe 17 martie.

Dacă italienii și spaniolii sunt sceptici în privința organizării turneului final, Federaţia Română de Fotbal, prin vocea lui Răzvan Burleanu, a asigurat că Bucureștiul își dorește în continuare să rămână una dintre gazdele Euro 2021.

CITEȘTE ȘI –>> Gigi Becali a făcut lumină după propunerea venită din Moldova: “M-am decis”

Spynews.ro