Veste excelentă pentru România! Putem organiza un Campionat European în 2023

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 17 septembrie 2020, ora 18:04,
campionatul european
campionatul european

UEFA a aprobat dosarul de candidatură al României pentru organizarea Campionatul European de tineret din anul 2023. Forul european va anunța gazda turneului final din 2023 în luna decembrie. 

EURO U21 din 2023 va stabili și cele patru reprezentante europene la Jocurile Olimpice din 2024, de la Paris.

Jucătorii ce vor fi eligibili pentru această ediție sunt cei născuți începând cu 1 ianuarie 2000, a anunțat Federația Română de Fotbal.

În cazul în care România va obține organizarea EURO U21, cele 31 de partide vor fi găzduite pe 8 stadioane din patru orașe, București, Giurgiu, Ploiești și Cluj-Napoca:

  • Arena Națională – București
  • Ghencea – București
  • Giulești – București
  • Arcul de Triumf – București
  • “Marin Anastasovici” – Giurgiu
  • “Ilie Oană” – Ploiești
  • Cluj Arena – Cluj-Napoca
  • “Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca

La Euro U21 participă, începând de la ediția de anul viitor ce va fi găzduită de Ungaria și Slovenia, 16 echipe. Acestea sunt împărțite în 4 grupe, iar cele mai bune două clasate se califică în sferturile de finală.

România a bifat până acum două participări, în 1998 și în 2019, iar pentru ediția din 2021 tricolorii U21 pregătiți de Adrian Mutu sunt la trei meciuri distanță de o nouă calificare.

CITEȘTE ȘI -> Naționala României a urcat în clasamentul FIFA, după ultimele rezultate

campionat europeaneuro 2023u21candidaturaromaniarealitateatineretfrffederatia romana de fotbaluefa