Un oficial al campioanei și-a anunțat demisia: ”Am un mare gol în suflet!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 18 august 2020, ora 09:30,
bogdan-mara-cfr-cluj
bogdan-mara-cfr-cluj

Un oficial al campioanei României a anunțat motivul pentru care a renunțat la funcția de la CFR Cluj.

Bogdan Mara (42 ani) și-a dat demisia din funcția de director sportiv al ”feroviarilor”. Motivul, spune acesra, este faptul că vrea să acorde mai mult timp familiei sale.

”În această seară am renunțat oficial la funcția pe care o dețineam la CFR. Am vorbit cu patronul Neluțu Varga și cu cei de la club și i-am înștiințat de decizia mea de a mă retrage de la CFR. M-am gândit foarte mult la acest lucru, au fost 3 ani extraordinari, dar distanța de la Cluj la București, unde am familia și copiii, mă afectează mai mult pe zi ce trece. 

Am luat această decizie pentru a fi mai aproape de familie și copii, care au nevoie de mine. Am un mare gol în suflet. Atunci când există performanțe, asemenea succese, e greu să te desparți de aceste lucruri, dar copiii mei au nevoie de mine și am simțit că este momentul să mă retrag.” a declarat Mara la DigiSport.

Citește și Motivul pentru care CFR Cluj se teme de campioana Maltei. Mara: “Este o echipă necunoscută”

bogdan maraliga 1cfr clujrealitateadeclaratii