Un fotbalist brazilian devenit legenda la un club din România a fost refuzat de Dinamo pentru că nu vede cu un ochi!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 14 octombrie 2020, ora 15:17,
dinamo
dinamo

Ajuns în România în urmă cu 14 ani, brazilianul Roberto Ayza a avut șansa, la un moment dat, să joace pentru unul dintre granzii Ligii 1.

Roberto Ayza a devenit un nume destul de cunoscut în fotbalul de la noi după ce a îmbrăcat tricoul a nu mai putin de 5 echipe. Brazilianul, devenit între timp legendă a clubului CS Mioveni unde și-a și încheiat cariera, a fost în vizorul lui Dinamo cu ani în urmă însă a ratat transferul dintr-un motiv bizar pentru un fotbalist profesionist.

 

Am fost dus și la Dinamo, mi s-a spus că merg la echipa a doua, apoi, dacă te place antrenorul, te ia la prima echipă. Am stat o săptămână, apoi am fost să facem vizita medicală. A trebuit să facem și un test vizual. I-am spus doamnei doctor că nu văd cu un ochi, că așa m-am născut. Mi-a zis că nu poate să îmi dea viza medicală. Eu nu văd din naștere cu ochiul drept. Nimic, întuneric”, a declarat Ayza, conform GSP.

Fotbalistul carioca a mai îmbrăcat, în cei 14 ani de când se află în România, tricoul echipelor Cetatea Suceava, Ceahlăul Piatra Neamț, FC Bihor și Gloria Bistrița. În acest moment, Ayza activează în cadrul clubului din Mioveni, unde antrenează o grupă de juniori.

Citește și Investitorii spanioli de la Dinamo se gândesc deja la plecare: În viitor ne-ar plăcea să revenim în Spania!”

 

realitateadinamoAyzaliga 1