Un fost membru al Generației de Aur, dezamăgit de grupa României: „Nu am avut șansă din păcate!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 08 decembrie 2020, ora 13:54,
romania
romania

Naționala României și-a aflat ieri adversarele din preliminariile Campionatului Mondial din 2020. Prima reprezentativă se va lupta pentru un loc în Qatar cu Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia și Liechtenstein!

Fostul portar al României din perioada Generației de Aur, Florin Prunea (52 de ani), a vorbit despre grupa din care va face parte prima reprezentativă „tricoloră” în preliminariile pentru Mondialul din Qatar. Fostul goalkeeper este de părere că selecționata condusă de Mirel Rădoi a avut ghinion la tragerea la sorți și consideră că echipei naționale îi va fi foarte greu cu toate adversarele din grupă, indiferent de numele acesteia.

„O grupa dificilă, nu mă așteptăm. Noi avem șansele noastre pentru poziția a doua. Ne luptăm cu Islanda și Macedonia de Nord. Și Armenia și Liechtenstein sunt periculoase. Nu am avut șansă din păcate.

Armenia și Liechtenstein sunt echipe care pot pune oricând probleme. Deplasarea în Armenia se face în condiții speciale, e o echipa arțăgoasă, o echipa care a crescut destul de mult, nu mai e Armenia de acum 10 ani.

Ar fi fost bine dacă am fi evitat Germania. Grupa cu Danemarca era cea mai accesibilă pentru noi. Fotbalul s-a schimbat enorm de mult, au progresat naționale cu care acum câțiva ani ne distrăm.

Contează și țințarul meciurilor. E foarte important cu cine vom juca primele meciuri. Ar fi bine să începem cu dreptul. Ar fi foarte bine să nu jucăm la Reykjavik în martie sau noiembrie. Cu Islanda plecăm cu a două șansă din nou.

Cu siguranță lotul va trebui să fie mult mai mare. Pe noi nu ne avantajează meciurile la 3 zile, pentru că asta e construcția fotbalistului român. Cu siguranță o să avem probleme. Contează și sănătatea jucătorilor și formă de moment. Selecționerul îi are 3 zile la antrenamente, nu poate decât să regleze tactic anumite lucruri!”, a declarat Prunea pentru Pro X.

Citește și Gigi Becali i-a stabilit prețul noii “perle” de la FCSB! Ce salariu încasează Octavian Popescu la nici 18 ani

declaratiiflorin pruneaCM 2022echipa nationalarealitatea