Un fost jucător al Stelei îl atacă DUR pe Gigi Becali: ”Nu se pricepe! Să ia exemplu de la Craiova”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 10 iulie 2018, ora 14:09,
rachita
rachita

FCSB suferă la capitolul achiziții în această vară. Omrani, Rusescu și Nemec au fost jucătorii doriți de vicecampioana României, însă niciunul nu a fost convins să semneze cu gruparea roș-albastră.

În amicalul cu PAOK, tehnicianul Nicolae Dică a fost nevoit să improvizeze în garnitura de start a vicecampioanei. Fără prea multe soluții în centrul apărării dar și în atac, conducerea FCSB-ului a fost criticată de către specialiști.

Valeriu Răchită, 48 de ani, fostul jucător al formației roș-albastre, l-a criticat pe Gigi Becali pentru strategia de transferuri implementată la FCSB:

”Mă uitam acum pe lotul Stelei și am observat că sunt descoperiți. În atac, poate doar Coman să mai poată juca acolo în față, dacă va pleca și Gnohere. Este clar că Steaua este decoperită. Modul de a gândi al celor de la Craiova ar trebui analizat și de cei de la Steaua.

Au vândut și ei jucători importanți, dar au avut mereu soluții pentru a acoperi și au transferat. Steaua tot cumpără, dar tot are posturi cu probleme. Așa a fost și cu fundașul dreapta, juca Enache până să vină Benzar”, a spus Răchită, prezent în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport 1.

Citește și Iosif Rotariu: ”Îmi doresc ca lui Dorin să-i fie foarte bine. Nu exclud să ajungă la Steaua”

Răchită nu s-a sfiit să le sugereze celor din conducerea vicecampioanei faptul că un club precum FCSB ar fi trebuit să aibă un departament de scouting.

”L-am auzit pe Gigi Becali care a tot spus că ’specialiștii’ nu se pricep și că tot el face treabă bună, dar, tot noi am avut dreptate. Eu când am spus că Steaua este singura echipă din Liga 1 care transferă jucători pe bani și termină mereu pe locul doi, nu am greșit. La Steaua nu există un departament de scouting. Acolo, scoutingul șef, ca să spun așa, este Gigi Becali. În Anglia, spre exemplu, un club are foarte mulți specialiști, care asta fac. Sunt scouteri, împărțiți pe cinci paliere.

Numai că la Steaua nu e cineva care se pricepe și asta se vede. Când spun că nu se pricepe, mă refer la persoana care ia decizii. Ar trebui ca MM Stoica și Dică să fie lăsați să-și facă meseria așa cum trebuie”, a mai spus Răchită, la Digi Sport.

fcsbu craiovanicolae dicăfotbalvaleriu rachitagigi becaliamical fcsbpaoksteauatransferuri fcsb