Un fost fotbalist român știe de ce stilul de joc al lui Rădoi este nepotrivit: „Jucătorul nostru nu știe să facă acest lucru!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 18 noiembrie 2020, ora 13:52,
romania
romania

Prima reprezentativă a României va juca în această seară contra Irlandei de Nord, iar cu o eventuală victorie tricolorii își mai pot spăla imaginea din ultimele meciuri!

Selecționerul Mirel Rădoi se află în fața ultimului test din acest an, primul al său în postura de selecționer al primei reprezentative a țării. După ratarea calificării la EURO 2020, în urma eșecului în fața Islandei și după înfrângerile din grupa Ligii Națiunilor, pentru Rădoi au urmat o mulțime de critici din partea oamenilor din fotbalul românesc.

Fostul fotbalist român, Sergiu Radu, a vorbit despre stilul de joc ofensiv pe care Mirel Rădoi dorește să îl impună la echipa națională a României și este de părere că jucătorii români nu au fost obișnuiți niciodată să atace, „tricolorii” fiind mai mult familiarizați cu stilul de joc bazat pe contraatac.

„Acum, la echipa națională a României, Mirel Rădoi trebuie să știe dacă are destul timp să-și ducă ideile la bun sfârșit. Dacă are materialul didactic pe care l-ar dori să-l aibă, și aici mă refer la jucători… dar jucătorul român nu știe să se apere.

În momentul în care dai libertatea asta și îl pui în teren ofensiv, atunci el înțelege că trebuie să facă numai treaba asta și uită de faza defensivă, pe care nu o face. La ceea ce vrea Mirel să joace, trebuie un pressing agresiv sus, trebuie ca, în momentul în care întâlnești la o echipă care începe construcția de jos, să nu-și depășească fundașii, omul direct.

Jucătorii români, în opinia mea, trebuie să se apere. Ei nu au fost învățați, iar asta nu este problema lui Mirel, lucrurile astea țin de pedigriul lor!”, a spus Sergiu Radu pentru Pro Sport.

Citește și Declarațiile emoționante ale părinților eroului din meciul cu Danemarca: “Am trăit toata viața pentru acest moment!”

rădoisergiu raduechipa nationalarealitateadeclaratiistil de joc