Un fost dinamovist este sigur: „Înlăturarea lui Contra de la Dinamo ar fi o greșeală”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 30 noiembrie 2020, ora 13:57,

Fostul jucător a lui Dinamo, Sergiu Hanca (28 ani), nu întelege ce se întâmplă la clubul din Ștefan Cel Mare.

Dinamoviștii au reușit să lege pentru prima dată două victorii consecutive, după succesul în fața constănțenilor de la Viitorul, din 16-imile Cupei României. Cu toate acestea, antrenorul echipei, Cosmin Contra, a declarat că nu va mai rămâne la echipă din cauza faptului că a fost mințit în tot acest timp de actuala conducere.

Fostul mijlocaș al „câinilor” a declarat că nu înțelege ce se întâmplă la Dinamo.

„Sincer eu nu mai înțeleg ce se întâmplă acolo! Ba sunt bani, ba nu sunt! Ba se trimit, ba nu ajung… Fotbaliștii au arătat că au valoare, mai ales că au învins două echipe bune în ultima parte. Probelemele financiare nu fac nimănui bine, nici jucătorilor și nici conducătorilor.”

„Văd ce se întâmplă aici în Polonia: există stabilitate! Fotbaliștii sunt cu gândul doar la antrenamente, cum să devină mai buni și cum să te pregătești bine. Aici la Cracovia suntem cel mai stabil club, uneori îi primim chiar mai repede. Am vorbit cu colegii la alte echipe, nu există întârzieri… Nici pe timp de pandemie nu au fost probleme”, a declarat Hanca pentru ProSport.

Citește și Toţi antrenorii o ocolesc pe Dinamo: ,,Ferească Dumnezeu! Cum să merg acolo?”

Internaționalul român este de părere că este o greșeală dacă Cosmin Contra pleacă de la Dinamo.

„Am fost și eu la Dinamo, știu ce e acolo! Antrenorul mereu ne spunea că se vor rezolva baii. Veneau David și Bălănescu în vestiar și ne spunea că se întârzie, dar ne oferea o dată. Aceasta se respecta. Pe jucători îi bulversează întârzierea salariilor.” a declarat Sergiu Hanca pentru ProSport.

„Înlăturarea lui Cosmin Contra de la Dinamo ar fi o greșeală. Dacă va pleca, va pleca singur. Nu-l interesează partea financiară. Cea mai importantă e stabilitatea, uitați-vă la Costel Gâlcă.”

„A avut stabilitate la Steaua, a luat titlul, acum e în Danemarca și face lucruri bune. A rămas și în liga a doua și a construit frumos. Pe Mirel Rădoi toți îl voiau dat afară în octombrie, acum toți vor să rămână” a declarat Hanca pentru sursa citată.

Dinamo ocupă locul 14 în Liga 1 cu doar 9 puncte după 11 etape.

Citește și Ianis Hagi, taxat de fanii lui Rangers: “Ați văzut pe cineva care să piardă mai multe mingi?”

 

 

sergiu hancadinamo bucurestirealitateacosmin contra