O jucătoare de fotbal din România, de doar 21 de ani, s-a stins din viață în seara zilei de 24 decembrie, în urma unui accident.
Fotbalista a decedat după un accident rutier, în care a fost lovită de tren în orașul Ineu, când încerca să treacă spre localitatea Șicula.
Vestea venită în ajunul Crăciunului a întristat tot sportul arădean, întrucât sportiva evolua pentru echipa de fotbal feminin Piroș Security Arad, din prima ligă feminină.
Alice Cociuba este numele fotbalistei care și-a pierdut viața în cumplitul accident. În mașina acesteia s-au mai aflat trei persoane în momentul impactului cu trenul, dar acestea nu au pățit nimic.
Jucătoarea de fotbal evolua pentru echipa arădeană deja de trei sezoane, iar în carieră a mai trecut și pe la cluburi ca CS Ineu și CFR 1933 Timișoara. Aceasta era și componentă a echipei naționale, potrivit Agerpres.
Trista veste a fost anunțată de echipa de fotbal la care activa printr-o postare pe pagina de Facebook.
Moartea lui Alice Cociuba este a doua tragedie care lovește clubul din Arad, după ce în decurs de trei luni a murit și antrenorul echipei, Florin Bugar, din cauza Covid-19, la doar 48 de ani. Acesta era și selecționerul naționalei de fotbal feminin U19.