Tactica lui Mirel Rădoi, considerată falimentară: "Nu ne interesează jocul frumos, ne interesează rezultatele!"

radoi 2020
România a pierdut un nou meci, de această dată cu Georgia, scor 1-2, și din ce în ce mai multă lume se îndoiește de selecționer.
Echipa națională a României condusă de Mirel Rădoi va disputa un amical de gală împotriva Angliei. Ioan Andone, fost antrenor la Dinamo și CFR Cluj este de părere că tactica ofensivă aleasă de selecționer este una greșită, acesta spune că trebuie să existe o legătură între compartimentul ofensiv și cel defensiv. Andone susține că în momentul de față la echipa națională contează rezultatele și nu jocul frumos.
"M-am uitat la meciul cu Georgia, dar îmi e greu să comentez. Îmi place cum gîndește Mirel Rădoi, dar nu e practic! Fii practic! Nu ne interesează jocul frumos, ne interesează rezultatele. Trebuie să înțeleagă că dacă joci pe atac, nu trebuie să primești goluri. Asta e prima condiție.

Fiecare selecționer are stilul lui, Mirel Rădoi e un băiat inteligent. Nu ne cunoaștem, dar ne-am salutat mereu, ne respectăm! Îmi plac principiile lui despre fotbal, dar trebuie să ne adaptăm lotului pe care-l avem… Cu cât pierde meciuri mai multe, va fi mai mare dezastrul.
Dacă eram Anglia sau Germania, da, mergeam pe atac. Dar principiile lui nu se adaptează la situația fotbalului românesc. Ăsta e adevărul… Nu facem experimente. Ăsta e un experiment, nu se fac experimente la echipa națională”, a declarat Ioan Andone, pentru Radio Sport Total FM.
Citește și Rădoi nu are spijin nici din partea rivalilor: ”A sărit etape normale pe care trebuia să le aibă un antrenor”
"Nu-și aduce aminte nimeni, peste ani, că ai dominat Georgia. Lumea va rămâne cu rezultatul de pe tabelă. Bate Georgia, bate Armenia! Fără victorii, nu ajungi nicăieri. Schimbarea e bună, așa ca mentalitate, că jucăm ofensiv. Vrei să deschizi jocul, am înțeles.

Sursa foto- Profimedia Images
Dar și Victor Pițurcă deschidea jocul, nu? Păi, ce Goian, Rădoi, Mutu, Chivu nu deschideau jocul, nu atacau? Dar antrenorul le cerea să facă faza defensivă, să fie echipă scurtă. Dar Pițurcă a avut rezultate, și-a văzut interesul. Și e vorba de interesul fotbalului românesc.
Nu putem să jucăm mereu doar pe atac! Cu Georgia da, dar cu Anglia jucăm la fel? Du-te acum la Middlesbrough să ne deie ăia vreo 7″ a declarat Ioan Andone pentru sursa citată.
Citește și LIVE VIDEO BLOG | Anglia – România! ”Tricolorii” încearcă să continue tradiția cu naționala ”Albionului”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























