Tot mai multe cluburi încearcă să găsească o salvare după ce criza cauzată de coronavirus a destabilizat bugetele lor.
Academica Clinceni este aproape să evite retrogradarea în acest sezon, primul după promovarea surprinzătoare în Liga 1. Ilfovenii speră ca din stagiunea viitoare să nu mai aibă aceleași emoții în privința îndepliniri obiectivului. Ba chiar se gândesc la ținte mai îndrăznețe.
"Cu zile în urmă am stat de vorbă cu conducerea. Haideți să încercăm să facem o strategie. Îmi spuneți ce vreți să faceți mai departe, ca să știu și eu ce am de făcut. Nu mai vreau să fim ce suntem în momentul de față, să ne chinuim, să avem iar problemele astea.
Sunt niște oameni care sunt foarte interesați să investească la noi și bugetul va fi... E o realitate că noi trăim din banii de la televiziuni, plus mici sponsorizări. Dar se pare că sunt niște oameni foarte influenți, care vor să vină cu un buget destul de bun, mult mai mare, în care să putem să facem performanță", a declarat Ilie Poenaru pentru Telekom Sport.
Clinceniul are 4 victorii la rând și s-a îndepărtat pentru moment de zona retrogradării. Ilie Poenaru știe că bătălia nu este încă încheiată.
"Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să nu ne îmbătăm cu apă rece, că nu este nimic rezolvat, să nu li se urce la cap, ce aud ei în stânga și în dreapta, că am rezolvat problema. Nu, nu am rezolvat nicio problemă", a adăugat antrenorul Academicii.