Fotbal Intern· 2 min citire

Surpriză mare la Arad! Poli Iași a câștigat cu UTA și a părăsit ultimul loc

184038508_4240248236019369_2665032438457826905_n

184038508_4240248236019369_2665032438457826905_n

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 9 mai 2021, 15:55

Poli Iași s-a impus surprinzător cu UTA, la Arad, scor 2-1, în etapa a șaptea a play-out-ului din Liga 1.

Golurile moldovenilor au fost marcate de Passaglia (28') și Popadiuc (32'), respectiv Hora (65'), pentru echipa gazdă.

Prima repriză a fost una echilibrată din punct de vedere statistic, dar oaspeții au intrat la cabine cu avantaj de două goluri. Passaglia a deschis scorul după ce a executat o fază fixă care a păcălit toată așezarea defensivă a ”Bătrânei Doamne”. Popadiuc a majorat diferența după ce a transformat un penalty. Arbitrul Marcel Bârsan a indicat punctul cu var după ce Shlyakov a avut o intervenție imprudentă asupra lui Onea.

În partea a doua, ultima clasată s-a retras în propria jumătate, iar gazdele au dominat copios jocul, dar nu au reușit să marcheze decât o singură dată, prin Hora. Adrian Petre a fost cel mai periculos om al celor de la UTA, atacantul având și o bară în prelungirile partidei.

184607987_4240409862669873_7405779156721918304_n

Cu această victorie, Poli Iași a acumulat 20 puncte și a urcat pe locul 15 în Liga 1. În etapa următoare, elevii lui Nicolo Napoli se vor duela cu FC Hermannstadt, echipa cu care au făcut rocada de locuri, 15 mai.

De cealaltă parte, UTA Arad rămâne pe locul 10, cu 28 puncte strânse, iar în runda viitoare se vor deplasa la Mediaș pentru duelul cu Gaz Metan, pe 16 mai.

poli iasi

Echipele de start UTA Arad - Poli Iași:

UTA ARAD: Iacob - Peteleu, Erico, Ilie, Shlyakov - Miculescu, Vorobjovas - Roger, Hora, Rusu - Buhăcianu; Rezerve: 33. Balauru, 8. Antal, 11. Ad. Petre, 17. Melinte, 19. C. Rus, 22. Bustea, 23. N. Roșu, 28. Buhăcianu, 77. Peteleu; Antrenor: Laszlo Balint

POLI IAȘI: Brânză - Cană, De Iriondo, Baxevanos, Onea - Gaitan, Passaglia - Platini, Vanzo, Popadiuc - Zajmovic; Rezerve: Bârlădeanu, F. Cirstea, D. Flores, A. Stan, Zaharia; Antrenor: Nicolo Napoli

CITEȘTE ȘI -->> Cum pregătește Iașiul meciurile decisive pentru salvare: “Nu avem liniște”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News