Superliga – play-off: FCSB a obţinut a şaptea victorie consecutivă în faţa lui Sepsi, scor 2-1

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat duminică, 17 martie 2024, ora 23:02,
superliga
superliga

 

Echipa bucureşteană FCSB a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Sepsi OSK, într-un meci din etapa 1 a play-off-ului Superligii.

Bucureştenii au deschis scorul în minutul 11, când Olaru i-a pasat în careu lui Florinel Coman şi acesta a marcat frumos, pentru 1-0. După trei minute gazdele au ratat majorarea scorului, pentru ca în minutul 22 arbitrul Horaţiu Feşnic să acorde penalti pentru oaspeţi, la un contact în careu între Florinel Coman şi Debeljuh. A transformat Debeljuh în minutul 24, însă FCSB a intrat în avantaj la pauză, după golul înscris de Alexandru Băluţă. Gazdele au avut un gol anulat în minutul 65, la Florinel Coman, pentru un ofsaid la Valentin Creţu. Tot Coman a ratat o ocazie uriaşă în minutul 73, după care golgeterul campionatului, cu 15 reuşite, a fost schimbat. Bucureştenii s-au retras în defensivă pe final şi s-au impus cu 2-1.

În clasament, FCSB e lider, cu 35 de puncte, la şapte puncte distanţă d echipele de pe locurile 2 şi 3, Universitatea Craiova şi Rapid. Sepsi ocupă ultimul loc în play-off, al şaselea, cu 22 de puncte.

FCSB: Târnovanu – Ov. Popescu (V. Creţu 46), Ngezana, Dawa (Baba Alhassan 46), Radunovic – Lixandru, Şut, Olaru – Al. Băluţă (Luis Phelipe 57), Oct. Popescu (Pandele 86), Fl. Coman (Miculescu 77). ANTRENOR: Elias Charalambous

SEPSI: D. Moldovan – Oroian (Aganovic 40), Ninaj, Kecskes, D. Ciobotariu (R. Varga 46), A. Dumitrescu – N. Păun – Popşa (Renţa 70), Kallaku (Safranko 70), K. Varga – Debeljuh (Rondon 82). ANTRENOR: Bernd Storck

Cartonaşe galbene: Al. Băluţă 51

Arbitri: Horaţiu Feşnic – Alexandru Cerei, Daniel Mitruţi – Valentin Porumbel

Arbitri VAR: Sorin Costreie – Horia Mladinovici

Observator: Adrian Vidan

 

superligasepsifcsb