Șumudică regretă ceea ce a făcut la Gaziantep și anunță: „Încerc să mă schimb, de acum nu trebuie să mai greșesc!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 21 ianuarie 2021, ora 10:46,

Ales antrenorul anului în Turcia, Marius Șumudică (49 de ani) a plecat cu scandal de la Gaziantep, după un an și jumătate petrecut pe banca echipei!

Tehnicianul român a reușit să impresioneze pe toată lumea în Turcia, datorită rezultatelor incredibile obținute cu Gaziantep. Șumudică a avut o serie de 15 meciuri fără înfrângere în campionatul turc și a reușit chiar să ocupe prima poziție în Superliga Turciei.

Ajuns acum la Rizespor, actualul loc 12 în campionatul turc, Marius Șumudică speră să poată obține cel puțin aceleași performanțe ca și la Gaziantep și pentru asta știe ce trebuie făcut. Tehnicianul român în vârstă de 49 de ani a mărturisit că regretă anumite manifestări pe care le-a făcut de-a lungul carierei de antrenor și a mărturisit că inclusiv Mircea Lucescu i-a transmis că a mers prea departe cu gesturile de pe margine.

Știu că dacă nu aveam astfel de manifestări în cariera mea eram acum foarte departe. Mi-au spus mulți oameni de fotbal asta, inclusiv Mircea Lucescu. Mi-a dezvăluit că se interesează de mine cluburi mari din Turcia, dar nu sunt de acord cu ce fac pe margine.

Bașkanii care au vorbit cu Lucescu i-au spus că sunt cel mai bun antrenor din Turcia, în opinia lor. Acum nu trebuie să mai greșesc,  va trebui să mă cenzurez, încerc să mă schimb, mă înconjor de oameni care să mă ajute.

Sunt tânăr, am 49 de ani, sper să ajung la o echipă mare, simt că pot face lucrul acesta!”, a spus Șumudică, potrivit Digi Sport.

Citește și Situația de la Dinamo, prin ochii unei persoane din interior: “Există cineva care vrea ca acest club să dispară!”

Fostul antrenor al Astrei Giurgiu a semnat în vara anului 2019 cu formația Gaziantep, după despărțirea de arabii de la Al Shabab. Cu Șumudică pe bancă, Gaziantep a reușit să termine sezonul trecut pe locul 8 în Superliga din Turcia, iar în acest an a fost revelația campionatului, după o serie de formidabilă de rezultate pozitive.

După despărțirea de Gaziantep, Șumudică a revenit în fotbalul turc, astfel că a preluat-o pe Rizespor, formație cu care speră anul acesta să stea cât mai departe de zona fierbinte a clasamentului.

Citește și Alibec a aflat cât va lipsi după accidentarea din ultimul meci! Verdictul medicilor a venit imediat

rizespordeclaratiirealitateasumudicagaziantepantrenor