“Roș-albaștrii” evoluează în acest moment în eșalonul al treilea din România și sunt lideri într-o serie din care mai fac parte echipe precum FCSB 2, Dinamo 2 și Rapid 2!
CSA Steaua are un obiectiv clar pentru acest sezon și anume promovarea în eșalonul secund al României. “Militarii” aparțin în acest moment de Ministerul Apărării Naționale, iar în cazul în care clubul nu va fi trecut în numele unui proprietar privat, vor avea probleme cu accesul pe prima scenă a fotbalului românesc.
Pentru a izbuti să își îndeplinească principalul obiectiv, și anume promovarea imediată pe prima scenă a fotbalului românesc, CSA Steaua primește din partea Ministerului Apărării Naționale aproximativ un milion de euro, mai exact 970.000 de euro. Și din punct de vedere al salariilor, "militarii" sunt cu mult peste media ligii în care evoluează, angajații "roș-albaștrilor" având și salarii de 4.000 de euro lunar, asemănător echipelor din Liga 1, o sumă colosală dacă ar fi să ne gândim că formația lui Daniel Oprița evoluează în eșalonul al treilea.
În ciuda bugetului amețitor menționat mai sus, secția de fotbal nu este însă cea mai costisitoare din tot clubul CSA Steaua. Potrivit puterea.ro, secția de handbal se pare că este liderul detașat din această ierarhie a alocării banilor, primind doar anul trecut suma de 1,26 milioane de euro.
"În anul 2020 bugetul alocat Clubului Sportiv al Armatei “Steaua București” a fost de 103.441.639 lei, iar pentru anul 2021 se estimează un buget asemănător”, anunță MApN.