Fotbal Intern· 2 min citire

Sorin Cârțu, atac subtil după meciul cu Hermannstadt! ,,Când au jucat, luni? Eu am văzut duminică meciul''

Sorin Cârțu

Sorin Cârțu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 1 nov. 2020, 09:15

Universitatea Craiova a câștigat meciul din deplasare cu FC Hemannstadt, la limită, scor 1-0, într-un meci din etapa a 9-a a Ligii I.

După succesul de aseară, formația olteană a ajuns la opt victorii în campionat din nouă meciuri disputate.

Echipa trimisă în teren de Ruben Albes a stat mult mai bine decât etapa trecută, când pierdea meciul cu FCSB, scor 0-5. În meciul cu Craiova sibienii au ratat și un penalty în prima repriză prin David Mayoral.

craiova bucurie baiaram cicaldau

După meci, Sorin Cârțu a ironizat formația pregătită de Ruben Albes. Acesta a dat de înțeles că meciul dintre FCSB și Hermannstadt de etapa trecută a avut un rezultat previzibil.

,,Hai! Ăla nici nu-l atinge, Papp, iar Fortes mimează (n.r - la penalty-ul obținut de Hermannstadt). Dacă primeam noi penalty-ul ăsta, cântau menestrelii 3 săptămâni. Și scris pe bloguri și așa mai departe.

bancu craiova hermannstadt

O echipă metamorfozată într-o săptămână... cum îi zice? Hermannstadt, da. Bravo lor! Cu cine (n.r. cu FCSB). Când au jucat, luni? Eu am văzut duminică meciul'', a declarat Sorin Cârțu pentru Digi Sport.

După meciul câștigat cu Hermannstadt, Craiova a acumulat 24 de puncte în fruntea clasamentului, cu 6 mai mult decât FCSB și CFR.

Citește și Rangers este în doliu! Anunțul trist făcut de clubul lui Ianis Hagi

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News