Șoc total în Gruia! Decizia luată de șefii campioanei României

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 14 aprilie 2020, ora 10:47,
Neluțu Varga
Neluțu Varga

Fotbaliștilor CFR-ului li s-a pregătit o „surpriză” înainte de Paște. Dacă până acum era unul dintre cluburile despre care se știa că nu a umblat la salariile jucătorilor, conducerea grupării ardelene se gândește totuși la un plan de avarie în contextul efectelor negative ale pandemiei de coronavirus. 

Astfel, șefii clubului au convenit se pare pentru o reducere salarială aplicată tuturor jucătorilor din lot, valabilă însă din 1 iulie 2020. Conform fanatik.ro, Neluțu Varga și Marian Copilu au luat decizia de a micșora veniturile ardelenilor cu 20 %, însă măsura va fi aplicată pe tot parcursul sezonului viitor!

Urmează ca hotărârea să fie comunicată fiecărui fotbalist în parte, dar acest lucru va fi posibil doar după revenirea jucătorilor lui Dan Petrescu la antrenamente, cel mai probabil după ridicarea Stării de Urgență în România. Decizia nu ar trebui să îi surprindă total pe Camora & Co. Câțiva dintre fotbaliști se așteptau la o decizie în acest sens.

bucurie

„Am primit pe grup un mesaj că vom vedea exact care este situația și că vor fi discuții. La noi nu au vrut să taie salariile ca la majoritatea, au preferat să aștepte să vadă ce va fi”, spunea Chipciu recent pentru Digi Sport.

Dincolo de reducerea salarială care îi așteaptă la orizont, campionii speră ca șefii clubului să se țină de promisiune și să le achite primele pentru calificarea în primăvara europeană.

CITEȘTE ȘI –>> Gata! Au bătut palma! Gigi Becali trebuie să scoată banii. Jucătorul care ajunge la FCSB

reducere salarialacfr clujmarian copilu1 iulienelutu varga