Șoc la Manchester City! Meciul cu Everton a fost amânat în ultimul moment. Probleme mari pentru Guardiola

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 28 decembrie 2020, ora 21:51,
Pep Guardiola
Pep Guardiola

Vicecampioana Angliei a fost lovită de coronavirus chiar pe final de an. 

Iar numărul de cazuri a fost atât de mare încât oficialii clubului au cerut imediat amânarea meciului cu Everton care era programat chiar în această seară. Conform celor de la Daily Mail, cetățenii au șapte teste potizitive în cadrul lotului. Ultimii care au fost depistați cu virusul în corp sunt Kyle Walker și Gabriel Jesus.

„După ultima testare COVID, mai multe cazuri pozitive au fost raportate în cadrul clubului, pe lângă cele patru din ziua de Crăciun. Având în vedere protocolul Premier League și consultările cu ambele cluburi, am decis ca meciul să fie amânat. Toate persoanele testate pozitiv se vor izola conform protocolului Premier League și al Marii Britanii”, a fost comunicatul clubului din Manchester pe o rețea de socializare.

În aceste condiții chiar și primul meci din noul an este în pericol. Fotbaliștii lui Guardiola urmau să se dueleze cu Chelsea pe 3 ianuarie în etapa a 17-a din Premier League. Iar trei zile mai târziu este programat și marele duel cu rivala din oraș, United, în semifinalele Cupei Ligii.

CITEȘTE ȘI –>> Cuvintele pe care un fundaș român ar fi vrut să le audă: “Nivelul său e mai ridicat decât cel din prezent” 

evertonpremier leaguerealitateaGuardiolaamânareCitycoronavirus