Simona Halep și Marius Copil vor juca împreună la Cluj-Napoca

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 29 ianuarie 2019, ora 15:12,
halep-copil
halep-copil

Simona Halep va participa la demonstrativul ‘SPORTS FESTIVAL’ de la Cluj-Napoca, alături de Marius Copil, Flavia Pennetta și Fabio Fognini. Evenimentul va avea loc în data de 15 iunie și va include meciuri de simplu și dublu mixt, potrivit realitateasportiva.net.

Primele bilete au fost puse deja în vânzare, la prețuri speciale: 40 RON categoria III, 80 RON categoria II și 120 RON categoria I.

Simona Halep

Numărul 1 în inimile noastre <3#sportsfestival #meetyourchampions >>> Demo Tenis: Romania vs Italia

Publicată de SportsFestival pe Marţi, 29 ianuarie 2019

Confruntarea dintre echipa României și echipa Italiei cuprinde 3 meciuri:

  • simplu feminin: Simona Halep vs. Flavia Pennetta
  • simplu masculin: Marius Copil vs. Fabio Fognini
  • dublu mixt: Simona Halep/Marius Copil vs. Flavia Pennetta/Fabio Fognini

Simona Halep (27 de ani, locul 3 în lume) a câștigat în 2018 turneul de la Roland Garros și are în palmares 18 titluri WTA. Românca a mai jucat cu Flavia Pennetta de șase ori, scorul confruntărilor fiind 4-2 în favoarea italiencei.

Marius Copil (28 de ani, locul 56 ATP) se află la cea mai bună clasare din carieră, după ce a ajuns în turul secund la Australian Open.

Save the date: Demo Tenis: Romania vs Italia

Publicată de SportsFestival pe Marţi, 29 ianuarie 2019

Flavia Pennetta (36 de ani) s-a retras din circuit în anul 2015, după ce a câștigat Openul SUA. A ocupat locul 1 WTA la dublu și locul 6 WTA la simplu.

Fabio Fognini (31 de ani, locul 15 ATP) are 8 titluri în carieră la simplu și 5 trofee la dublu. A câștigat peste 11,5 milioane de dolari din premii.

Mă bucur că anul acesta fac parte din acest proiect SPORTS FESTIVAL și că voi face echipă cu Simona, care nu mai are nevoie de nicio descriere pentru că deja o știm cu toții. O să avem un meci cu Fabio Fognini și Flavia Pennetta care a câștigat un Grand Slam, iar Fognini este unul dintre cei mai carismatici jucători. Joacă ca un adevărat italian pe teren și cred că va fi un spectacol frumos. Vreau să vă mulțumesc pentru că v-ați gândit la mine și că m-ați chemat, a spus Marius Copil.

sports festivalsimona halepFabio Fogninimarius copilclujfogniniFlavia PennettaHalepcopilpennetta