Sepsi este de acord să îl vândă pe Florin Ștefan (23 ani), iar formația din Sfântu Gheorghe i-a fixat prețul fundașului stânga.

Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a anunțat că cere pentru fotbalistul său 1 milion de euro. Finanțatorul formației din Sfântu Gheorghe este de părere că Florin va deveni un titular incontestabil pentru echipa națională în următorii doi ani. De asemenea, Laszlo a precizat că a mai primit oferte pentru fotbalistul său din Rusia și de la Craiova.

La EURO, fundașul stânga a avut prestații foarte bune, acesta fiind unul dintre oamenii de bază ai lui Mirel Rădoi. 850.000 de euro este cota de piață a lui Ștefan, potrivit transfermarkt.com.

”Ar trebui să primim undeva la un milion de euro. Este un jucător foarte bun și cred că într-un an sau doi va fi fundașul stânga al naționalei mari. Așa cred că este corect.

Noi suntem un club mic și pentru noi banii ăștia sunt bine veniți, dar nu putem să îl dăm la 2-300.000 de euro, pentru că nu ăsta e prețul corect. Am primit oferte verbale din Rusia și de la Craiova, atât. Nimic clar. Vrem un milion de euro și procente!” a declarat Laszlo Dioszegi pentru ProX.

Citește și Ionuț Vînă, prima reacție după transferul la FCSB! Cât a plătit Gigi Becali pentru mijlocașul Viitorului