SCANDAL MONSTRU la Concordia Chiajna! ”E dezastru aici! Să ne dea drumul să plecăm”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 22 decembrie 2018, ora 12:16,
Chiajna
Chiajna

Concordia Chiajna a fost învinsă de Sepsi cu 0-3, iar elevii lui Dorinel Munteanu par condamnați să se lupte pentru retrogradare. Mai mulți jucători care au preferat să rămână anonimi au oferit declarații incredibile despre ce se întâmplă la clubul din Liga 1.

Mai mulți jucători din cadrul clubului au oferit declarații incredibile prin care îl acuză pe președintele clubului că minte, explică de câte luni nu au mai fost plătiți, relatează cum primele sunt trecute ca salarii în ștatele de plată și își exprimă dorința de a părăsi clubul antrenat de Dorinel Munteanu.

„E dezastru aici! Am văzut şi noi declaraţiile lui Tănase (n.r. preşedintele Concordiei), dar minte incredibil! Noi avem restanţe de două luni la salariu. Chiar l-am felicitat pe Gabi (n.r. Matei) pentru că a ieşit la declaraţii şi a spus tot adevărul.” a declarat un jucător aflat sub protecția anonimatului pentru Gazeta Sporturilor.

„Normal că Grădinaru a spus la interviuri că nu sunt probleme, că el e omul preşedintelui. Am văzut că Tănase a spus că ar schimba toată echipa dacă ar putea. Să ne dea drumul atunci, să ne lase să plecăm dacă salariile nu ni le plăteşte. E greu, frate, să nu iei banii şi, atunci când îi primeşti, îi iei cu 5 zile înainte de Crăciun, dar clubul tot rămâne cu restanţe. Asta e România. Doar la noi se poate întâmpla aşa ceva. Doamne ajută să plec de aici, că nu mai pot!” a spus un alt fotbalist de la Concordia.

Citește și Dorinel Munteanu FIERBE după eșecul de la Sfântu Gheorghe! ”E dureros ce se întâmplă”

„Am văzut că Tănase le-a spus jurnaliştilor că are toate ştatele de plată la zi cu salariile jucătorilor. Oamenii nu ştiu că prima cu Steaua a fost băgată ca drept salarial. În acte nu e trecută ca primă sau bonus. S-a întâmplat de mai multe ori aşa.” este declarația celui de-al treilea jucător aflat sub anonimat.

37 de goluri a încasat Chiajna în toate cele 21 de etape disputate până acum. Sunt șanse mari ca echipa să se lupte în play-out pentru menținerea în Liga 1. Dacă problemele de la club nu se vor rezolva și dacă Dorinel Munteanu nu își va motiva jucătorii să dea tot ce au mai bun, echipa este sortită retrogradării în Liga 2.

Așa arată Chiajna în clasament după 21 de etape de Liga 1:

Vezi și VIDEO | Sepsi Sfântu Gheorghe încheie anul pe locul 4 în Liga 1!

liga 1scandal monstruconcordia chiajnasalariireziliereanonimatjucatori